Skip to content
Puterea Știrilor Video

Adevăratul MOTIV pentru care PNL vrea alegeri pe 6 decembrie: „Partidul face sondaje pe care nu le dă neapărat publicității!”

Inquam Photos / Octav Ganea

Invitat în studioul Puterea Știrilor, sociologul Lucian Dumitrescu susține că insistența PNL de a organiza alegeri parlamentare pe 6 decembrie, având în vedere că România se confruntă zilnic cu un număr foarte mare de cazuri noi de coronavirus, are legătură cu erodarea accentuată a partidului pe care liberalii o văd în sondajele interne. „Dacă ar mai aștepta încă trei luni de zile, este foarte probabil ca erodarea să fie foarte accentuată”, spune acesta.

„Datele din sondaje, repet, un singur sondaj a mai apărut pe piață de la locale până acum, arată că PNL se menține la 33% ca opțiune de vot pentru parlamentare. Faptul că PNL insistă cu organizarea alegerilor în decembrie mă face să cred că partidul face sondaje pe care nu le dă neapărat publicității și din care întelege că acest proces de erodare este lent. Și de-asta se grăbesc să le facă acum, pentru că dacă ar mai aștepta încă trei luni de zile, este foarte probabil ca erodarea să fie foarte accentuată pentru că, după cum observăm, lupta cu coronavirusul s-a mutat din spital în pre-spital, adică deja suntem într-o fază în care, nu numai că sistemul medical este pus la grea încercare, ci întreaga administrație din România este pusă la grea încercare.

Cum bine spunea ministrul Tătaru, lupta cu coronavirusul se câștigă în pre-spital, iar România este obligată să facă acest lucru, adică să câștige lupta cu coronavirusul înainte să ajungă la discuția cu Terapia Intensivă și câte locuri avem aici. De ce? Pentru că vreme de 30 de ani, toate instituțiile sociale, birocrația socială din România a fost defavorizată din perspectiva fondurilor alocate și nu este vorba numai de educație, este vorba și de sănătate și atunci capacitatea de reziliență a sistemului medical din România este scăzută, iar când lupta cu coronavirusul se va muta în spital, adică când va trebui să răspundă în mod direct sistemul public de sănătate, acesta fiind mai puțin rezilient, e posibil să aibă probleme foarte mari.

Și atunci cine va deconta un număr mare de morți? Evident că cine este la guvernare. Deci, de-asta este foarte important pentru PNL să organizeze alegerile în decembrie, într-un moment în care cred că erodarea partidului nu este una accentuată”, a declarat sociologul Lucian Dumitrescu.

Amintim că PNL a depus la BEC 722.000 de semnături pentru listele de candidaţi la alegerile parlamentare. Premierul Ludovic Orban spune că alegerile parlamentare din 6 decembrie sunt decisive pentru România. Declarația a fost făcută după ce PNL, partidul condus de Orban, a depus listele de semnături la Biroul Electoral Central.

Românii, din mai 2019, au arătat clar că nu mai vor PSD, că s-au săturat de un partid care calcă în picioare drepturile şi libertăţile oamenilor, de un partid care a vrut să confişte România şi care nu a făcut altceva decât să slujească interesele clientelei politice şi să-şi apere penalii. PSD nu a murit, PSD nu este încă înfrânt, PSD se zvârcoleşte şi încearcă prin toate mijloacele posibile să ţină România ocupată. Alegerile din 6 decembrie sunt alegeri decisive pentru România. În 6 decembrie, românii trebuie să vină la vot cu încredere şi să voteze PNL, care este singura forţă politică care are capacitatea de a învinge PSD şi are capacitatea de a guverna România şi de a îndrepta România în direcţia concretă, a spus Orban.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *