Skip to content
Politică

Adevărul a ieșit la iveală! De ce nu mai vrea spitalul din Viena să transplanteze români

Transplantul de plămâni este blocat pentru pacienții din România. Spitalul din Viena, acolo unde erau operați aceștia, a anunțat că nu-i mai primește.

CITIȚI ȘI: Cumplit: românii cu probleme pulmonare, lăsați la ușa principalului spital din Viena

Se pare că lucrurile nu stau așa cum au fost prezentate inițial, iar unul dintre cei responsabili de acest lucru ar fi Narcis Copcă, potrivit declarațiilor lui Daniel Dimulescu de la Asociația Română de Transplant Pulmonar, scrie jurnalista Paula Rusu pe blog.

“- Lista de translplant s-a încheiat la Viena acum două săptămâni cînd a fost transplantat și ultimul pacient de anul trecut, iar pentru evaluare sunt foarte multi pacienti care așteaptă sa meargă dar nu știu unde. Sunt 15-20 de persoane. Gandiți-vă că protocolul făcut după scandalul de anul trecut a fost  ca 5 persoane să facă transplantul pe an. Iar protocolul este acum întrerupt din cauza domnului manager Copcă, scrisoarea pe care au trims-o catre Eurotransplant și amenințările trimise catre clinica din Viena. Profesorul Klepetko a zis ca nu mai are nevoie de scandal.”, a spus Narcis Copcă.

Ministrul Sănătății a declarat că “AKH a rupt contractul unilateral”, însă alta ar fi cauza.

Spitalul din Viena a devenit ținta atacurilor medicului Copcă. Se pare că acesta a spus că nu acceptă un audit medical în spital decât după alegeri.

În continuare prezentăm scrisoarea trimisă de medicul Narcis Copcă medicilor străini, potrivit sursei citate.

“Vizita dumneavoastră poate provoca un mare conflict de interese având în vedere discuțiile personale purtate cu reprezentanții AKH din Viena, spitalul preferat de  Ministerul Sănătății în ceea ce privește transplantul de plămâni, deoarece contractul dintre  Eurotransplant, AKH Viena și un spital din România sunt subiectul unei investigații a procurorilor. (n.r. Copcă tocmai depusese la DIICOT o plângere vizând traficul de organe)

Spitalul Sfânta Maria este gata să împărtășească experiența sa unei echipe de experți independenți așa cum ați menționat  și sunteți invitați să vă demonstrați independența acceptând invitația noastră, dar după 11 decembrie când în România au loc alegeri, pentru a elinima suspiciunile de subiectivism privitor la implicarea Eurotransplant de parte unei dintre părțile implicate in alegeri cât și pentru transparență si continuitate in ceea ce privește politicile de sănătate ale viitorului Guvern, oricare ar fi.

Prin aceasta vă informăm că nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. Dacă nu veţi respecta rugămintea noastră, o să considerăm atitudinea dumneavoastră ca o lipsă de respect, că nu doriţi o colaborare bună şi onestă şi că vă amestecaţi voit în politicile de sănătate publică naţionale. Aşa că, vom fi nevoiţi să acţionăm în consecinţă, să deschidem o anchetă oficială şi să informăm publicul”, potrivit sursei citate.

1 comentariu la “Adevărul a ieșit la iveală! De ce nu mai vrea spitalul din Viena să transplanteze români

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *