Skip to content
Sport

adidas bagă mâna adânc în buzunarul unui fotbalist de la Barcelona – 100 de mii de euro pe zi

Adidas l-a dat în judecată pe mijlocaşul Rafinha de la FC Barcelona, solicitându-i 100.000 de euro pe pentru fiecare zi în care nu a purtat încălţămintea companiei germane, începând cu 1 iulie, informează mirror.co.uk.

Procesul a fost deschis la un tribunal din Amsterdam. Rafinha a semnat, în 2013, un contract de sponsorizare cu filiala din Amsterdam a companiei germane, în care se obliga să poarte încălţăminte la meciuri şi la antrenamente şi îmbrăcăminte la evenimentele media oficiale, produse de Adidas, scrie News.ro.

Contractul a expirat la 30 iunie, iar Adidas susţine că jucătorul nu a răspuns niciuneia dintre ofertele de prelungire transmise anterior şi nici nu a notificat încheierea înţelegerii, astfel că, potrivit unei clauze, aceasta s-a prelungit automat, până în martie 2023.

La rândul său, Rafinha spune că înţelegerea s-a încheiat la 30 iunie şi că, de a doua zi, el a putut semna un alt contract, cu o altă companie. Jucătorul brazilian a fost văzut în acest sezon purtând la meciuri încălţăminte de culoare neagră produsă de japonezii de la Mizuno.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *