Skip to content
Politică

Adina Alberts ar putea da peste cap calculele pentru Primăria Sectorului 1. Rezultatele celui mai recent SONDAJ

Potrivit unui sondaj CURS, realizat în perioada 21 mai – 1 iunie, medicul chirurg Adina Alberts se bucură de o încredere ridicată în rândul populației din Sectorul 1. Astfel, potrivit sondajului, 35% dintre cei intervievați susțin că au o părere bună și foarte bună despre ea.  36% susțin că încă nu o cunosc, iar o posibilă explicație este faptul că până în prezent medicul a acționat doar în zona civică și nu și-a anunțat, în vreun fel, intenția de a intra în zona politică.

Surse politice au declarat, însă, pentru PS News că soția afaceristului Viorel Cataramă va intra în lupta pentru Sectorul 1. Având în vedere cifrele prezentate de sondajul CURS, candidatura Adinei Alberts va slăbi șansele de reușită ale unui candidat de pe partea dreaptă. Medicul chirurg Adina Alberts a intrat în atenția publică, în ultima perioadă, ca urmare a declarațiilor sale referitoare la pandemia de coronavirus. Recent, ea a lansat și o campanie de informare și prevenire a infecțiilor cu noul tip de coronavirus în Sectorul 1 al Capitalei, acolo unde se pregătește să candideze.

" "

DETALII AICI: Se încinge lupta pentru Sectorul 1. Tudorache nu scapă de emoții: cine intră în bătălia pentru cel mai bogat sector al Capitalei

Date despre sondaj:

Universul de eşantionare: populaţia adultă rezidentă în Sectorul 1 din București, în vârstă 18 ani şi peste

Volumul eşantionului: 813 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste

Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3.44% la un nivel de încredere de 95%

Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS

Datele sunt neponderate

Perioada de realizare: 21 mai – 1 iunie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *