Situaţia creată la TAROM, luni, de unii piloţi care s-au declarat inapţi de zbor este nepotrivită apropo de respectul faţă de pasageri şi de companie, care s-au trezit brusc cu o situaţie de criză ce nu a fost planificată, nu a fost anunţată şi nu a fost un proces normal de negociere a condiţiilor de muncă şi a creşterilor salariale, consideră comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.
„În timp ce noi discutam despre această situaţie la TAROM, Aer Lingus, care este transportatorul naţional al Irlandei, anunţa greve ale piloţilor pentru măriri de salariu, cu 80 de zboruri anulate în acest weekend, diferenţa fiind că acolo lucrurile se anunţă, pasagerii ştiu că urmează un conflict de muncă, îşi plănuiesc într-un fel sau altul călătoriile, nu sunt luaţi prin surprindere. Şi eu cred că ceea ce s-a întâmplat aici la TAROM este, să spun, nepotrivit, apropo de respectul faţă de pasageri şi faţă de companie, care până la urmă este angajatorul piloţilor, pentru că s-au trezit toţi brusc cu o situaţie de criză care nu a fost planificată, nu a fost anunţată, nu a fost un proces normal, să spunem, de negociere a condiţiilor de muncă şi a creşterilor salariale. Înţeleg că lucrurile se negociază şi se vor rezolva”, a susţinut Adina Vălean, în conferinţa de bilanţ de marţi.
Ea a apreciat că situaţia de la TAROM nu este de bun augur în contextul în care compania beneficiază de un ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană.
„Ajutorul de stat pentru compania TAROM înseamnă un certificat de sănătate, înseamnă un start de la zero pentru companie. Această aprobare s-a făcut în baza unui plan de restructurare, cu previziuni precise, care este considerat de Comisia Europeană ca fiind un plan bun pentru ca această companie să fie profitabilă. Acum, dacă astfel de situaţii, de demersuri, de cereri de modificare a bugetului companiei pentru una sau alta au un impact negativ asupra planurilor de viitor ale companiei nu ştiu să vă răspund. Este o chestiune care e la nivelul managementului, dar pot să vă spun că nu e de bun augur. În principiu, de abia s-a aprobat acest plan, ar trebui să se ţină de el, să respecte bugete. Astea fiind zise, chestiunile legate de condiţiile de muncă pentru piloţi şi pentru alţi lucrători din domeniul transporturilor sunt chestiuni care sunt în discuţie, în dezbatere şi e necesar să fie rezolvate în general în întreaga Uniune Europeană”, a precizat comisarul.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News