Skip to content
Politică

Adina Vălean trage un semnal de alarmă: Este inacceptabil să omorâm urșii!

europeanul.org

Europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Adina Vălean, a tras duminică un semnal de alarmă privind populația de urși din România.

Concret, Vălean susține că nu este de acord cu uciderea urșilor, având în vedere că există alte soluții pentru ca aceștia să nu mai vină în orașe pentru mâncare, informează News.ro.

”Este inacceptabil să împuşcăm urşii, pentru că nu ştim ce să facem cu ei. Sunt împotriva faptului că România ar putea să împuşte urşi. Se pot face multe lucruri, de la analiza traseelor pe care se deplasează urşii, până la închiderea containerelor, astfel încât animalele să nu mai vină după mâncare. De asemenea, le poţi pune mâncare undeva mai sus în pădure sau eventual să montezi garduri slab electrificate pe traseele lor”, a spus Vălean.

Totodată, Adina Vălean susține că a purtat discuții cu reprezentanți ai Comisiei Europene, care s-au declarat împotriva uciderii urșilor.

”Sunt complet împotrivă şi ar fi o dovadă de necivilizaţie să vii cu astfel de măsuri”, a mai spus europarlamentarul.

Declarațiile Adinei Vălean vin în contextul în care ministrul Mediului a declarat de curând că ia un calcul adoptarea unui ordin de ministru privind vânătoarea urșilor, invocând motive de securitate pentru cetățeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *