Skip to content
Politică

Adio, dar mă întorc la tine! Fostul premier Mihai Tudose revine în PSD (FOTO)

Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul din Brăila, Marian Dragomir, miercuri, într-o postare pe pagina personală de socializare, a anunțat că fostul premier Mihai Tudose a revenit în PSD.

Edilul a semnat recomandarea necesară pentru reprimirea fostului premier în rândul social-democraților, așa cum se poate observa în imaginea atașată de edil postării.

„MIHAI TUDOSE INTRA ÎN ECHIPĂ !!!
Cel mai bun PRIM MINISTRU, brăileanul care a semnat și demarat cel mai important proiect pentru sud-estul României – Podul peste Dunăre, revine în forță la PSD.
Cu prietenie și respect, a fost rândul meu să semnez recomandarea lui pentru a reveni la PSD. Nu a fost ușor, dar la final a ales echipa de la Brăila. Oamenii fac diferența !!!
In martie 1999 am intrat în politica. Mihai Tudose era președintele Organizației de tineret. Am crescut împreună, am evoluat diferit ,dar de fiecare dată am sustinut Brăila.
Am luptat cu adversari politici, ne-am asumat riscuri și în ultima perioadă am luat atitudine împotriva celor care au încercat din interior sa pună interesul lor înaintea normalității.
Acum vom lupta cu cei care încearcă azi să șteargă Brăila de pe harta investițiilor.
Împreună vom pune pe primul loc proiectele Brăilei și modernizarea PSD.
Mulțumesc Mihai !!!”, a scris primarul din Brăila, Marian Dragomir.

Amintim că Mihai Tudose a demisionat în decembrie din Pro România după un conflict cu Victor Ponta pe seama susținerii guvernului condus de Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *