Skip to content
Politică

Adio, libertate? SUA le-ar putea cere imigranților parola conturilor de socializare

Pagina de Politică

Unele persoane care vor să călătorească în Statele Unite ar putea fi nevoite să ofere autorităţilor parolele conturilor pe site-uri de socializare, pentru a permite verificarea eventualelor legături cu grupuri teroriste, afirmă John Kelly, secretarul pentru Securitatea Internă.

John Kelly a declarat, în Congresul SUA, că măsura s-ar putea aplica imigranţilor din cele şapte state din Orientul Mijlociu şi Africa la care au fost suspendate vizele.

„Vrem să verificăm conturile lor pe reţele de socializare, cu parole: ce face o persoană, ce discuţii are. Dacă nu vor vrea să coopereze, atunci nu intră în Statele Unite”, a spus John Kelly în cursul audierilor din Camera Reprezentanţilor.

John Kelly, numit în funcţie de preşedintele Donald Trump, a subliniat că dezvăluirea parolelor este „doar unul dintre lucrurile luate în considerare” pentru intensificarea verificărilor asupra imigranţilor.

„Când cineva spune «sunt dintr-un anumit oraş, aceasta este ocupaţia mea», autorităţile trebuie acum să îl creadă pe cuvânt. Vă spun sincer că nu cred că este suficient, vă spun sigur că preşedintele Trump consideră că este insuficient. Aşa că va trebui să implementăm verificări suplimentare”, a subliniat John Kelly, conform romaniatv.net.

În afară de furnizarea parolelor, John Kelly ar vrea să obţină şi date financiare din partea solicitanţilor de vize. „Să putem urmări banii. Cum trăieşte o persoană, cine îi trimite bani. Se vor aplica în anumite circumstanţe, indivizilor care sunt finanţaţi de organizaţii teroriste”, a explicat el.
=

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *