Skip to content
Internațional Republica Moldova

Administrația Trump a reluat ajutorul militar destinat Ucrainei, efectuând o plată de 250 de milioane de dolari

cnn.com

Administrația președintelui american Donald Trump a reluat ajutorul militar destinat Ucrainei, efectuând o plată de 250 de milioane de dolari, au anunțat joi senatori americani, după ce parlamentari din Partidul Republican și Partidul Democrat și-au exprimat nemulțumirea că banii aprobați de Congres au fost blocați de Casa Albă, transmite Reuters. Membri democrați și republicani ai Comisiei pentru Alocări din Senat au anunțat că administrația de la Casa Albă a furnizat banii miercuri noaptea. Comisia urma să dezbată un amendament la legea cheltuielilor pentru apărare care l-ar fi împiedicat pe Trump să mai procedeze în acest mod în viitor, scrie News.ro. Aceasta este numai una dintre disputele dintre Trump și membri ai Congresului, unii dintre ei membri ai Partidului Republican, legate de decizia administrației de a evita acordul Congresului pentru finanțarea propriilor inițiative, scrie profit.ro.

Mai mulți republicani și democrați au declarat că se așteaptă ca legislativul să aprobe o lege care să reia ajutorul pentru Ucraina, dacă administrația Trump nu ar fi deblocat banii. Fondurile au rolul să fie folosite de Ucraina în lupta cu separatiștii pro-ruși susținuți de Moscova. Rusia a anexat regiunea Crimeea din Ucraina în 2014. Casa Albă a încercat în mod repetat să reducă ajutoarele străine, de la venirea la Casa Albă a lui Trump, în ianuarie 2017, dar Congresul a respins aceste planuri. Biroul pentru Management și Buget al Casei Albe nu a răspuns solicitărilor de comentarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *