Administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare: 29.000 de tone de ambalaje predate către reciclatori

Sursa foto: pixabay
Sursa foto: pixabay

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, anunţă, joi, că în primele 6 luni de funcţionare a programului, a predat către reciclatori 29.000 de tone de ambalaje SGR, ceea ce reprezintă aproximativ 85% din cantitatea de ambalaje returnate şi colectate de la consumatori. Din cantitatea colectată şi trimisă către staţiile de reciclare, aproximativ 90% a fost direcţionată către operatori locali, urmărind principiul bottle-to-bottle, care asigură că materia primă secundară ajunge în acelaşi tip de produs din care a provenit.

”SGR este un proiect naţional cu real impact asupra întregului lanţ de colectare-reciclare şi un instrument transparent privind trasabilitatea cantităţilor colectate şi direcţionate spre reciclare. În cele 6 luni de la implementare, Sistemul de Garanţie-Returnare a evoluat constant: 152.000 de tone de ambalaje au fost puse pe piaţă de către producători, dintre care 34.000 de tone fiind colectate de la lansarea sistemului, până la finalul lunii mai a.c. În prezent, aproximativ 2.000 de curse zilnice sunt efectuate de cele 600 de mijloace de transport implicate în procesul de colectare zilnică a ambalajelor SGR. Aproximativ 85% din cantitatea de ambalaje colectată a fost deja direcţionată către unităţi de reciclare, ultima etapă a acestui mecanism complex, confirmând astfel funcţionarea eficientă a Sistemului de Garanţie-Returnare”, a transmis, joi, RetuRO, într-un comunicat de presă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: