Între timp încep şi emoţiile pentru un loc la liceu. S-au afișat listele oficiale cu mediile și locurile disponibile în toată țara. Şi, ca de fiecare dată, bătălia cea mare se dă în Capitală: la colegiile de top se va intra și în acest an cu medii extrem de mari. Vestea bună este că numărul de elevi din clase crește la 28. Bună dintr-un anumit punct de vedere. Dar marea spaimă a părinților și a elevilor rămâne aceeași – completarea corectă a fișei de opțiuni. Pentru că ştim cu toţii, o singură greșeală îi poate lăsa în afara liceului dorit.
Ce noutăți avem anul acesta? Da, 28 de copii într-o clasă în loc de 24, cât e media în acest an. Dar, per total, dacă vorbim despre București, avem mai puține clase de anul viitor. Dar nu trebuie să vă faceți griji, nu înseamnă neapărat o concurență mult mai mare sau un caz în care copiii nu ar avea loc la liceu, transmite Observator.
Cât de importantă este fișa de înscriere
Pentru că loc la liceu există pentru toată lumea. Ne-au asigurat acest lucru și cei de la Ministerul Educației, dar și cei de la Inspectoratul General Școlar din Municipiul București. Se întâmplă asta pentru că, sigur, scăderea populației este un motiv, dar și pentru că normele profesorilor au crescut în acest an și trebuie să se facă o economie chiar și în acest caz.
Ce trebuie să mai știți este că acea fișă de înscriere e cea mai importantă. Loc pentru liceu există pentru toată lumea, cum spuneam. Cea mai mică medie de intrare, dacă mă uit la anul trecut, ajunge undeva la media 2, să știți. Sigur, vorbim despre un liceu tehnologic, unul profesional, nu cel de top din București, dar loc aveți.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








