Poliţiştii din Buzău caută o adolescentă de 16 ani despre care părinţii nu mai ştiu nimic din 26 ianuarie şi despre care se bănuieşte că a fugit cu un băiat pe care-l cunoscuse pe Faceboolk.
Conform IPJ Buzău, poliţiştii au fost sesizaţi de familia unei minore de 16 ani, din localitatea Merei, judeţul Buzău, Popa Andreea Mihaela, cu privire la faptul că aceasta a plecat în data de 26 ianuarie către şcoală, în municipiul Buzău, fără a mai reveni la domiciliu.
Iniţial, mama fetei a sunat-o pe aceasta pe telefonul mobil, adolescenta a răspuns spunând că este într-un judeţ vecin cu un băiat pe care l a cunoscut pe Facebook şi cu care părinţii nu erau de acord. Apoi, fata şi-a inchis telefonul, iar părinţii nu mai ştiu nimic despre ea.
Adolescenta dispărută are înălţime 1,60 m, greutate aproximativ 75 de kilograme, constituţie corpolenta, faţă ovală, ochi albaştri, păr blond, lung.
Când a plecat de acasă, purta o geacă de fâş neagră cu finisaj lucios, trening negru, pantofi sport tip gheată în culorile alb şi negru, bentiţă neagra pe cap.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea fetei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă – 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News