Skip to content
Economic Politică

Adrian Bența: Contribuabilul, prezumtiv vinovat. Mentalitățile din ANAF nu se vor schimba doar cu o nouă conducere

Digi 24

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a anunțat, în legătură cu noua conducere a ANAF, că a fost nevoie de o schimbare, astfel încât în 2019 Agenția, ca instituție-cheie în economia românească, să fie un jucător corect, care să vină în întâmpinarea mediului de afaceri și a contribuabililor.

În toiul controverselor legate de Mihaela Triculescu, noul președinte al ANAF, PSNews a luat legătura cu specialistul fiscal Adrian Bența, pentru a afla în ce măsură poate aduce noua conducere o schimbare în comportamentul angajaților Fiscului față de contribuabili.

Nu o cunosc pe doamna care conduce acum ANAF-ul și nu pot face aprecieri în legătura cu persoana domniei sale. Dacă acesta este o persoană ordonată, care își dorește rezultate, dacă își dorește să schimbe în bine respectiva instituție, atunci, da, poate să o facă”, a declarat Adrian Bența, în exclusivitate pentru PSNews.

Însă ANAF-ul este o instituție de aproximativ 29.000 – 30.000 de oameni. Sunt de salutat declarațiile ministrului Teodorovici, privind un comportament corect al ANAF față de contribuabili, dar problema este că, pe măsură ce te îndepărtezi de București, influența ministrului scade.

Schimbarea mentalităților angajaților ANAF nu se poate face doar numind o nouă conducere. Trebuie mers în unitățile teritoriale ale Agenției și făcute instructaje echipelor de inspecție fiscală.

E nevoie de o mai bună pregătire profesională inclusiv în ceea ce privește comportamentul angajaților de la ghișeu.

Dacă pui azi aceeași întrebare la șase secții financiare din șase sectoare diferite ale Capitalei, vei obține șase răspunsuri diferite, din care cinci sunt eronate.

Este nevoie de o mai corectă aplicare a Codului Fiscal, de legi mai clare, neinterpretabile.

Și, mai presus de toate, trebuie să se transmită clar mesajul că o economie fără contribuabil, o economie fără firme, nu există.

Scopul funcționarilor ANAF este să ajute firmele să își plătească în mod corect taxele și nu să îi calce în picioare, plecând automat de la prezumția de vinovăție”, a completat specialistul fiscal.

În ceea ce privește priorităție noii conduceri a Agenției, în 2018, Adrian Bența spune că ”sistemul informatic este învechit și poate oricând să cadă. Noua conducere trebuie neapărat să organizeze achiziția de noi echipamente.

În plus, în prezent există mari probleme cu inspecțiile fiscale: la foarte mulți contribuabili, angajații ANAF stabilesc debite suplimentare, care ulterior sunt desființate de instanțele de judecată.

Chiar am realizat o statistică, la nivelul anului 2015, pe care am și prezentat-o președintelui ANAF de atunci, din care reieșea faptul că, în patru cazuri din cinci, deciziile de impunere ale Fiscului erau desființate de instanțe.

Trebuie de asemenea să înceteze procedurile astea prin care se face plângere penală, doar ca să blocheze accesul contribuabilului la instanțele de judecată.

Astfel, Fiscul face plângere penală pentru evaziune fiscală, de exemplu, iar contribuabilul vizat trebuie mai întâi să își demonstreze nevinovăția în penal, și abia după aceea se poate duce în judecată, pe partea civilă, ca să demonstreze că a aplicat corect legea.

Or, în cadrul acestei proceduri, Fiscul are dreptul să execute contribuabilul și au existat multe cazuri cu firme cărora li s-a făcut plângere penală doar pentru a fi blocată contestația și a putea fi executate silit.

Nu sunt deloc corecte și trebuie să înceteze aceste proceduri, în care contribuabilii sunt aruncați să se justifice în fața procurorilor, pentru ca între timp Fiscul să îi poată executa silit.

Trebuie să se ajungă la o corectă aplicare a legii, astfel încât și contribuabilii, și inspectorii fiscali să fie în mod egal îndreptățiți în fața legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *