Ministrul Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a transmis, miercuri, că cererea de plată 3 din PNRR nu este blocată, iar autorităţile din România sunt în dialog constant cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor.
”Cererea de plată 3 nu este blocată. Suntem în dialog constant cu reprezentanţii Comisiei Europene, aşa cum am fost la fiecare cerere de plată şi cum e parcursul firesc al aprobării îndeplinirii ţintelor şi jaloanelor din PNRR. Fiecare minister coordonator de reformă are dialog cu CE, actualizări de informaţii şi stadiul jaloanelor. Ne aşteptăm la finalizarea cu succes a procesului şi intrarea banilor în bugetul ţării”, a transmis, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Potrivit unor surse guvernamentale citate de G4Media, Comisia Europeană a blocat cererea 3 de plată din PNRR trimisă de guvern în 15 decembrie 2023, în valoare de 2,7 miliarde de euro.
Cele mai mari probleme ar fi cu reforma companiilor de stat (inclusiv RAAPPS – instituţia care renovează viitoarea vilă de protocol a lui Iohannis), cu pragul de 500.000 de euro la microîntreprinderi şi cu numirile la vârful companiilor din energie, dar şi cu noii şefi ai AMEPIP, super-agenţia care controlează firmele de stat.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis, în 15 decembrie 2023, Comisiei Europene cea de-a treia cerere de plată din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ceea ce înseamnă o finanţare netă de aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru România.
Cea de-a treia cerere de plată, potrivit planului ajustat, are o valoare totală de 2.669.705.062 EUR (1.858.678.580 EUR sub formă de granturi şi 811.026.482 EUR sub formă de împrumuturi) şi acoperă un număr total de 74 ţinte/jaloane aferente trimestrului III 2022 şi trimestrului IV 2022.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News