În luna noiembrie, inflația va ajunge la peste 15%, daca se va elimina plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, a declarat la Digi24 fostul ministru de Finanțe Adrian Câciu.
Nu a existat încă o discuție în coaliție cu privire la plafonarea adaosului comercial la alimente, spune Adrian Câciu, subliniind că PSD nu va fi de acord să nu se continue această măsură.
„N-am ajuns încă să discutăm. Era pregătită pentru ședința de coaliție de săptămâna aceasta, decizia privind prelungirea plafonării adaosului comercial la aceste alimente de bază. Vineri am avut o ieșire pe care n-am înțeles-o, a purtătoarei de cuvânt a guvernului, care a spus că e deja o decizie în coaliție, ceea ce este total fals și de aici avem acest tăvălug de reacții și ele sunt normale, pentru că atâta timp cât nu avem o astfel de decizie, nu cred că ar fi trebuit cineva să spună că s-a decis.
Pot să înțeleg argumentele din spate, că probabil că a fost un fel de încercare din partea premierului să testeze un pic apele. Spune foarte clar: PSD nu va fi de acord să nu continue această măsură, iar în ceea ce privește declarațiile retailerilor, să știți că eu nu sunt de acord cu aceste afirmații. Nu au crescut dobânzile, dobânzile au altă piață pe care evoluează și țin foarte mult de ceea ce înseamnă dobânzile de politică monetară. Piața financiară nu este la fel ca piața comercială. Adică să nu folosim argumente de acest lucru pentru a specula și a crește prețurile la raft,” a declarat Adrian Câciu pentru Digi24.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News