Adrian Câciu spune că România va fi între primele 8 state din Europa, în 2028

adrian caciu
Sursa foto: captură video

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat la Gândul Exclusiv, că până în anul 2028, România va fi în topul primelor 8 state europene, din punct de vedere economic. Ministrul consideră că avem „o forță economică pe care mulți economiști nu reușesc să o descifreze”.

Făcând o analiză a Planului Național de Redresare și reziliență, ministrul Fondurilor Europene a spus că, în acest moment, avem contracte încheiate, în valoare de 30 miliarde euro, care „au început să treacă la treabă”.

România, la momentul acesta are încheiate contracte de 30 de miliarde de euro. Nu e un lucru chiar foarte simplu. Acum, aceste contracte au început să treacă în implementare, să treacă la treabă, au început să fie absorbiți și banii pe care noi i-am primit în avans de la de la Comisia Europeană. Din perspectiva stadiului PNRR, noi suntem acum la momentul în care vom depune cererea de plată trei, undeva în luna noiembrie.

Aprobat în septembrie 2021, revizuit, cel mai probabil în noiembrie 2023, PNRR se va încheia în anul 2026, cu reformele și proiectele gata finalizate. Care va fi rezultatul concret după ce România va fi folosit deja cele 27 miliarde euro? Ministrul Adrian Câciu spune că țara noastră va ajunge în primele 8 state europene.

Nivelul României din 2026 o va face să fie printre primele opt state din Europa. Avem o forță economică pe care mulți economiști nu reușesc să o descifreze. Cum reușim în cele mai grele momente, totuși, să nu fim chiar la fund? Eu cred că o să ne comparăm și cu state din zona euro, la nivel de PIB per capita, dar și la PIB o să începem să tindem către zona de primele opt state. Asta la finalul PNRR-ului, în 2026-2028.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL