Istoricul Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naţionale a României, a afirmat că Unirea Principatelor de la 1859, rod al viziunii generaţiei paşoptiste, a reprezentat un proces destul de lung, ”nu e o zi pur şi simplu din calendar în care s-a întâmplat”, şi a îndemnat la rememorarea zilnică a marilor momente ale istoriei noastre, nu doar la ceasurile aniversare.
„Unirea Principatelor de la 1859, una dintre ideile centrale ale generaţiei paşoptiste, una dintre cele mai benefice din întreaga noastră istorie, a fost în primul rând voinţă politică românească. Sigur că a fost o conjunctură istorică europeană, determinată în special de Războiul Crimeii, dar şi, în sens mai larg, de criza în care intrase Imperiul Otoman în sfera de influenţă a căruia se aflau Principatele Române. Să ne aducem aminte că nu erau state independente atunci. Deci, Unirea lui Alexandru Ioan Cuza şi a generaţiei sale a venit pe acest fond, ca o idee plecată din interior şi, din fericire, susţinută din exterior de majoritatea Puterilor europene, sigur, mai puţin Imperiul Habsburgic, viitorul Imperiu Austro-Ungar, care era destul de suspicios la ideea unirii românilor”, a declarat pentru AGERPRES Adrian Cioroianu.
El a arătat că Alexandru Ioan Cuza a fost unul dintre cei mai interesanţi politicieni şi oameni de stat ai secolului al XIX-lea românesc, pe care îl privim uneori, susţine el, schematic.
„Unii şi-l imaginează că era un dictator în devenire sau alţii cred că era un playboy pus pe tron printr-o conjuraţie. În realitate, el era ceea ce s-ar fi chemat un intelectual, un ofiţer, dar intelectual prin faptul că se implicase civic şi înainte de a deveni domnul Principatelor Române, deţinând funcţii publice în care s-a descurcat foarte bine”, a spus istoricul.
Cioroianu a atras atenţia că, atunci când ne referim la Cuza, contează activitatea lui politică.
„Nu sfătuiesc pe nimeni să-i judece faptele din perspectiva relaţiilor lui intime de familie, pentru că în felul acesta nu ajungem niciunde şi pe oricine am judeca, de la regii Franţei, până la Albert Einstein, de regulă un om de bun-simţ se întreabă ce au făcut respectivii, nu ce relaţii au avut cu soţia sau cu amanta. Acestea fiind spuse, Alexandru Ioan Cuza a fost atunci ales tocmai pentru că era un personaj independent (…) atât între familiile boiereşti din Moldova, familii care într-un fel se suspectau una pe alta că vor să ajungă pe tron, dar şi faţă de candidaţii declaraţi, mă refer la alegerile din Moldova, la începutul anului 1859. Şi atunci, aceste partide ale familiilor boiereşti au făcut un compromis şi l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza tocmai pentru că era independent faţă de ele şi nu era de viţă nobilă, nu era nici sărac, dar nici extrem de bogat, îndeplinise funcţii publice, era un bărbat prezentabil şi un bun vorbitor de franceză. Din acest motiv, el a fost ales la Iaşi şi, ulterior, alegerea de la Bucureşti era menită să materializeze începutul Unirii”, a explicat istoricul.
Acesta a subliniat că alegerea şi la Bucureşti a lui Alexandru Ioan Cuza „nu a însemnat că Unirea s-a făcut începând de a doua zi”.
„Începe doar un proces care, în câţiva ani, va duce treptat la unificarea instituţiilor, la unificarea administrativă. A fost un proces destul de lung. Aş vrea să ne aducem aminte că bunăoară Bucureştiul devine capitală a Principatelor Unite de abia pe la 1862, deci înţelegem că 24 ianuarie 1859 e, repet, doar începutul unui proces şi nicidecum sfâşitul acestuia. (…) Atunci a început o serie de reforme fără precedent în istoria noastră. Dacă ar fi să-i găsim un nume lui Alexandru Ioan Cuza, el nu mai e nici primul unificator, pentru că fusese Mihai Viteazul, nu mai este nici Întregitorul, pentru că acesta avea să fie Ferdinand, dar eu zic că dacă ar trebui să-i găsim un nume el este un excelent domn modernizator, un reformator. E de notat faptul că, indiferent de abdicarea sa, reformele sale au fost continuate de aceiaşi oameni politici şi de domnitorul care vine, Carol I. Deci, aceasta dovedeşte că reformele lui Cuza n-au fost făcute în nume propriu, ele erau reforme necesare şi o întreagă generaţie politică le-a susţinut ulterior, chiar şi fără Cuza. Ce s-a întâmplat între el şi generaţia lui ţine de pasiunile omeneşti, poate de neînţelegeri, că orice om a putut greşi uneori. La noi, să ştiţi că a rămas o constantă această relaţie delicată între – hai să spunem – conducători şi Parlament. Adică de la Alexandru Ioan Cuza şi Traian Băsescu deseori, în condiţii de libertate, conducătorul statului şi Parlamentul s-au aflat pe poziţii diferite. Şi asta a fost evident şi în cazul lui Cuza, de unde şi părăsirea lui de către generaţia care îl adusese la putere”, a spus acesta.
Adrian Cioroianu s-a declarat „categoric” împotriva folosirii sintagmei de „Mica Unire”, argumentând că, fără 1859, nu am fi avut 1918.
„Ne dăm seama cum a apărut. Sigur că multă lume, vorbind de Marea Unire, deşi şi acolo termenul este impropriu, gândindu-se că dacă 1918 e Marea Unire, atunci 1859 e Mica Unire. Este absolut o inepţie. Fără Unirea lui Cuza nu-mi dau seama cum am fi mers spre Unirea din 1918. Pentru epoca ei şi pentru istoria noastră Unirea generaţiei lui Cuza, sub Alexandru Ioan Cuza, a avut o importanţă uriaşă. Drept care sfătuiesc pe toată lumea să nu mai folosească acest termen de Mica Unire din simplul motiv că e cu totul şi cu totul inadecvat. Nici nu poţi face clasamente de acest gen în istorie, plus că istoria este o continuă devenire. Repet, fără 1859, nu am fi avut 1918, aşa că e greu de spus care a fost mai importantă decât cealaltă”, a susţinut istoricul.
Profesorul Cioroianu consideră că avem nevoie şi astăzi de oameni vizionari asemenea generaţiei paşoptiste.
„Sigur că istoria ne învaţă mereu, dar nu şi cum să fim inteligenţi mâine. Dar măcar ne arată ce au greşit alţii ieri. Şi, din acest punct de vedere, istoria ne arată că ceea ce contează în evoluţia popoarelor este această încăpăţânare, această dorinţă de a sluji un ideal, pentru că, în momentul în care o serie de oameni politici puneau la cale alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi la Bucureşti, cine s-ar fi gândit atunci că în 70 de ani am fi avut un stat care să includă Transilvania, Bucovina, Dobrogea şi Banatul ş.a.m.d. Vedeţi ce înseamnă încăpăţânarea acelei generaţii paşoptiste care a fost aceea care a dus la Unirea lui Cuza, apoi la Războiul de Independenţă şi cucerirea acesteia, declararea Regatului… Şi, în genere, sfârşitul de secol XIX românesc este, în opinia mea, poate cea mai bună perioadă pe care am avut-o în istoria noastră. Şi toţi erau nişte idealişti. Vreau să spun că în anul 1848 ceea ce cereau ei erau aproape imposibil, era rupt de realitate. Dar uite că puterea viziunii şi puterea idealului şi a consecvenţei de a le urmări ne arată că şi astăzi avem nevoie de oameni vizionari, de oameni care să creadă în idealurile lor şi care să depună eforturi şi timp şi viaţă pentru înfăptuirea acelor idealuri”, a spus Cioroianu.
El a arătat că trebuie să vorbim despre marile noastre momente oricând, nu numai la ceasurile aniversare.
„Drept care îi sfătuiesc pe concetăţenii mei să nu neglijeze istoria naţională şi şansa de a vorbi dintr-o cu totul altă poziţie astăzi. Adică România de astăzi stă la toate capitolele infinit mai bine decât erau Principatele pe cale de a se uni sub Cuza. Deci e evident o evoluţie. Şi acest lucru trebuie să ne bucure, dar să ne şi crească responsabilitatea. Îi sfătuiesc pe români să înţeleagă faptul că Unirea e un proces, nu e o zi pur şi simplu din calendar în care s-a întâmplat ca şi cum s-ar deschide un ghiocel s-a deschis Unirea. Nu. Unirea s-a consumat în ani, în ani de zile. Şi procesul început de Alexandru Ioan Cuza va continua cu domnitorul Carol I ş.a.m.d. Şi, aşa cum spuneam, să încercăm să scoatem din discursul public astfel de noţiuni aberante cum ar fi Mica Unire, care sunt oarecum peiorative şi cred că nu sunt meritate nici de Cuza, nici de generaţia lui”, a concluzionat Adrian Cioroianu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
