Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, hotărârea privind numirea lui Adrian Cucu în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
„Guvernul a aprobat, astăzi, la propunerea Ministerului Finanţelor, numirea domnului Adrian Cucu în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cu rang de secretar de stat, pentru un mandat de patru ani, domnia sa fiind până acum director general adjunct la Direcţia Generală Relaţii Financiare Internaţionale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind un specialist cu vastă experienţă profesională şi managerială”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Noul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, l-a propulsat din nou pe Adrian Cucu în funcție de șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, conform notei de fundamentare care stă la baza proiectului Hotărârii Guvernului și care prevede că acesta va avea rang de secretar de stat, numit pentru un mandat de 4 ani și putând fi reînvestit o singură dată, pentru încă 4 ani.
La data numirii, noul șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie licenţiaţi şi să aibă cel puţin 10 ani vechime într-o funcţie economică sau juridică;
b) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să se bucure de o înaltă reputaţie profesională;
e) să aibă experienţă managerială de minimum 3 ani în funcţii de conducere;
f) să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 5 ani.
Adrian Cucu a mai ocupat funcţia de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în perioadele 2010- 2012 și 1999-2000.