Skip to content
Republica Moldova

Adrian Dupu, despre vizita Maiei Sandu la București: România a demonstrat încă o dată că va rămâne principalul partener al R. Moldova

Facebook/Adrian Dupu

„Vizita de astăzi a președintelui R. Moldova, doamna Maia Sandu, la București vine ca o reconfirmare a excelentei relații dintre cele două țări”, spune Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, pentru PS News.

„Întâlnirile dintre doamna Maia Sandu atât cu președintele României, Klaus Iohannis, cu prim-ministrul, Florin Cîțu, cât și cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, demonstrează încă o dată că România este angajată la toate nivelurile în spirjinul R. Moldova,  în sprijinul cetățenilor R. Moldova. Această vizită a fost și un foarte bun prilej de a discuta despre proiectele în derulare, dar mai ales despre viitoarele proiecte pe care România, împreună cu R. Moldova urmează să le deruleze.

Totodată, astăzi s-a semnat și un acord privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, un pas foarte important pentru apropierea academică dintre cele două țări, acord care reprezintă o facilitate în ceea ce privește ușurarea întregului proces de echivalare a diplomelor, iar pentru România și R. Moldova reprezintă  trecerea la un alt nivel în ceea ce privește sfera academică.

În încheiere, Secretarul de stat precizează că în urma vizitei președintelui R. Moldova în România, „putem susține că țara noastra a demonstrat încă o dată că va rămâne principalul partener, cât și principalul avocat al R. Moldova, atât la nivel european, cât și la nivel transatlantic”.

Maia Sandu a fost primită, marți dimineața, la Palatul Cotroceni de către Klaus Iohannis, președintele României, iar cei doi au susținut o declarație de presă comună.

„Sunt deosebit de bucuros să primesc vizita dumneavoastră oficială la București. Am efectuat o vizită la Chișinău pe 27 august și am avut discuții fructuoase. Cu un nou guvern și un nou parlament la Chișinău eforturile noastre comune pentru reformă, consolidare democratică vor fi de substanță. Cooperarea pe linie guvernamentală și parlamentară a cunoscut un reviriment”, a declarat Klaus Iohannis.

La rândul său, Maia Sandu a mulțumit autorităților din România pentru sprijinul oferit în perioada pandemiei.

„Mă bucur să mă aflu astăzi la București, cu mai mulți colegi. La 29 decembrie 2020 ați fost primul șef de stat care ne-a onorat cu prezența la Chișinău. Datorită României și ca urmare a discuțiilor noastre, Republica Moldova a primit primele doze de vaccin anti-COVID și să salvăm primele vieți. România este cel mai mare donator de vaccin pentru noi. La ele se adaugă milioane de unități de echipamente de protecție”, a spus Maia Sandu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *