Skip to content
Republica Moldova

Adrian Dupu, întrevedere cu ambasadorul R. Moldova la București, în contextul deschiderii sesiunii de finanțare de către DRRM

Facebook/Adrian Dupu

Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu R. Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu, a avut o întrevedere cu ambasadorul R. Moldova la București, Victor Chirilă, în contextul deschiderii sesiunii de depunere a proiectelor la Departament.

Cei doi oficial au discutat despre proiectele ce urmează a fi implementate în perioada imediat următoare și despre modul cum ar putea ambasada să sprijine relația DRRM cu autoritățile de la Chișinău.

M-am revăzut astăzi cu ES Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova în România, în contextul deschiderii sesiunii de depunere a proiectelor la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, mulțumindu-i pe această cale pentru că a promovat acest lucru. Totodată am discutat despre proiectele imediat următoare pe care dorim să le implementăm și despre modul în care ne pot sprijini în relația cu autoritățile din stânga Prutului.

În cadrul întâlnirii am reafirmat sprijinul necondiționat pentru pentru reformele demarate de către conducerea de la Chișinău precum și pentru parcursul european al R.Moldova. Comunitate de cultură, istorie și limbă sunt elementele fundamentale ce ne leagă și ne determină să sprijinim Republica Moldova.

Sesiunea de finanțare declanșată de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova vine să susțină tocmai aceste elemente ce constituie fundamentul relațiilor noastre preferențiale și strategice. Republica Moldova a fost și va rămâne o prioritate pentru România!”, a menționat Adrian Dupu după întrevedere, potrivit deschide.md.

DRRM a anunțat deschiderea sesiunii de finanțare pentru anul 2022. Astfel, asociațiile, fundațiile, unitățile de cult, organizațiile neguvernamentale, persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice de drept public sau privat, din România și din afara frontierelor țării, pot trimite cereri de finanțare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *