Adrian Dupu, la Chișinău: Partidul National Liberal a fost întotdeauna alături de R.Moldova

Adrian Dupu

Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, amintește că „în anul 1875, anul în care în România se înființa Partidul Naţional Liberal, în Republica Moldova, unionismul autentic se năștea, odată cu o generație de luptători adevărați care au dat totul pentru unitatea neamului nostru”.

Partidul National Liberal a fost întotdeauna alături de Republica Moldova. Mereu și mereu, noi, liberalii, am fost aici, de fiecare dată când a fost nevoie de noi. Am ajutat și vom sprijini în continuare parcursul european al Republicii Moldova. Aceasta este misiunea noastră istorică, asumată la detaliu, mai spune liberalul.

Declarația a fost făcută la Chișinău, acolo unde preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, alături de Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte PNL Diaspora, şi de Teodor Stolojan, fost preşedinte PNL, s-au întâlnit cu membrii şi simpatizanţii PNL Diaspora Republica Moldova, organizaţie condusă de Adrian Dupu.

Redăm mai jos, integral, postarea liberalului:

În anul 1875, anul în care în România se înființa Partidul Naţional Liberal, în Republica Moldova, unionismul autentic se năștea, odată cu o generație de luptători adevărați care au dat totul pentru unitatea neamului nostru.

În 1875 s-a născut la Chișinău Paul Gore – om politic, istoric și heraldist, jurist de profesie.

Paul Gore a fost un înverșunat promotor al limbii române în Zemstva gubernială și, în 1912, în calitate de deputat, acesta a cerut la tribuna Zemstvei introducerea limbii române în școli.

În perioada renașterii naționale, Paul Gore a fost un militatan înfocat pentru Unirea Basarabiei cu Țara și a fost primul chişinăuean care a arborat drapelul României pe casa sa.

Paul Gore este un simbol, iar întreaga lui viață a stat sub semnul dragostei de țară.

Astăzi la Chișinău s-au adunat câteva sute de Paul Gore la întâlnirea președintelui PNL, Nicolae Ionel Ciucă, cu membrii și simpatizanții PNL Diaspora Republica Moldova.

I-am avut alături pe Rares Bogdan, prim-vicepreședinte PNL și președinte PNL Diaspora, Teodor Stolojan, fost președinte PNL, și Mihaela Paraschiv, secretar internațional PNL.

Împreună ne-am luat angajamentul să menținem Partidul Național Liberal pe primul loc în Republica Moldova, la toate scrutinele electorale din acest an.

Partidul National Liberal a fost întotdeauna alături de Republica Moldova. Mereu și mereu, noi, liberalii, am fost aici, de fiecare dată când a fost nevoie de noi. Am ajutat și vom sprijini în continuare parcursul european al Republicii Moldova. Aceasta este misiunea noastră istorică, asumată la detaliu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL