Skip to content
Politică

Adrian Năstase, concluzie tranșantă după atacurile lui Băsescu la adresa justiției. De ce fostul Președinte este ”inegalabil”

După ce la începutul acestei săptămâni, fostul Președinte al României, Traian Băsescu, a lansat o serie de atacuri extrem de virulente la adresa DNA, SRI și ICCJ, fostul premier, Adrian Năstase, a ținut să analizeze succint, pe blogul personal, aceste poziții publice ale fostului său adversar politic.

Năstase subliniază că Băsescu este inegalabil pentru că nu este de două ori același și reamintește de greutățile pe care el le-a avut de înfruntat după ce un denunț formulat la adresa sa, corelat cu ”cele 200 de “vizite” la Curtea Supremă pentru acuzatii legate de finantarea campaniei electorale, de cererile de recuzare pe care le-am făcut in instantă (si de motivarea lor), de scrisorile insistente ale lui Traian Băsescu la Parlament, prin care se cerea să mi se ridice imunitatea si multe altele”.

”Traian Băsescu este inegalabil pentru că nu este două ori acelasi. Spre exemplu, in emisiunea de la B1 Tv, a contrazis tot ceea ce a spus, timp de zece ani, in legătură cu justitia. Urmărind comentariile sale, imi aminteam de denuntul impotriva mea, făcut de Jenică Boerică din inchisoare (Dosarul Mătusa Tamara, in care am fost achitat, dar pentru care a trebuit să-mi dau demisia din functia de presedinte al Camerei Deputatilor), de cele 200 de “vizite” ale mele la Curtea Supremă pentru acuzatii legate de finantarea campaniei electorale, de cererile de recuzare pe care le-am făcut in instantă (si de motivarea lor), de scrisorile insistente ale lui Traian Băsescu la Parlament, prin care se cerea să mi se ridice imunitatea si multe altele. Am mutat apoi pe National Geographic, unde era un documentar despre un fluviu, si am continuat să privesc”, a scris marți Adrian Năstase, marți, pe blogul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *