Skip to content
Politică

Adrian Năstase critică dur reacția premierului olandez în chestiunea aderării României la Schengen: O atitudine incalificabilă!

Inquam Photos / Octav Ganea

 

Fostul premier Adrian Năstase a precizat pentru PSNews.ro că dintre toate acțiunile întreprinse de liderii europeni la Sibiu, cel mai mult i-a atras atenția declarația premierului olandez, Mark Rutte. Năstase consideră că răspunsul premierului reprezintă o atitudine incalificabilă referitoare la chestiunea intrării României în Spațiul Schengen.

„Am urmărit cu atenție desfășurarea summitului și mărturisesc că cel mai mult m-a deranjat atitudinea premierului Olandei. Acesta a avut o atitudine incalificabilă prin răspunsul pe care l-a dat referitor la intrarea României în Spațiul Schengen.

M-aș fi bucurat, însă, dacă vreun lider din România l-ar fi atenționat pe Rutte în legătură cu statul de drept din Olanda și ar fi putut apoi să-i spună că „statul de drept olandez” e singurul din Europa care interzice orice control de constituționalitate judecătoresc și, de asemenea, nu e dotat nici cu o Curte Constituțională, astfel încât o bună parte din drepturi pot fi eludate prin lege.

Olandezii au, într-adevăr, un Consiliu de Stat de tip francez dar el se ocupă de aspecte administrative, neavând competențe în chestiuni constituționale. Mă întreb dacă ar trebui oare ca și noi să desființăm Curtea Constituțională și controlul constituționalității legilor pentru a ne conforma așa-ziselor standarde ale lui Rutte”, a conchis Năstase.

Summitul informal de la Sibiu, desfășurat în urmă cu o săptămână a dat ocazia unui dialog mai direct între liderii statelor membre ale Uniunii Europene. El s-a concretizat și cu așa-numita Declarație de la Sibiu prin care semnatarii s-au angajat să promoveze în continuare și să apere valorile europene într-un mod comun.

Ziariștii prezenți la Summit nu au ratat ocazia de a pune întrebări în legătură cu posibilitatea aderării României la Spațiul Schengen, o tema deosebit de importantă pentru țara noastră. Astfel, premierul olandez Mark Rutte că România va putea intra în spaţiul Schengen după ce va începe să respecte valorile democraţiei şi ale statului de drept.

Întrebat când consideră că România va fi pregătită pentru a fi admisă în spaţiul Schengen, Rutte a declarat că acest lucru se va întâmpla când va începe să se conformeze „tuturor regulilor statului de drept şi ale democraţiei”. „România va fi admisă când vă veţi conforma tuturor regulilor statului de drept şi ale democraţiei. Deocamdată, nu mergeţi în direcţia corectă”, a afirmat oficialul olandez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *