România va traversa o serie de schimbări majore în mai multe aspecte socio-economice, după un prim pas către spațiul de liberă circulație. Unul dintre ele este și cel legat de piața muncii. În contextul intrării țării noastre în spațiul Schengen, maritim și aerian, condițiile oferite de angajatorii români trebuie să concureze cu standardele europene.
În prezent, România înregistrează cca 1,5 milioane de angajați plătiți cu salariul minim pe economie, adică 3 300 lei, din care rămân cu 2000 de lei după achitarea taxelor către stat.
Angajații străini primesc mai mult decât cei români, însă este necesară o majorare, în contextul intrării în Schengen, pentru a păstra interesul muncitorilor străini pentru piața muncii din România.
În contextul schimbărilor aduse de intrarea României în Schengen, pot exista avantaje, dar și dezavantaje. Analistul economic Adrian Negrescu a analizat, în exclusivitate pentru GÂNDUL, soluțiile care ar trebui implementate, în contextul de față.
În primul rând, e un pașaport în alb pentru România. O ștampilă de securitate în ceea ce privește percepția investitorilor străini, a turiștilor care vor să viziteze România. Să fii în Schengen, înseamnă să faci parte dintr-un club exclusivist între țări în care regulile legate de securitate se află în prim-plan. Este un avantaj pentru turism, în principal, pentru că turiștii străini vor ajunge mai ușor în România. E un avantaj pentru mediul de afaceri, din prisma acestei imagini pozitive pe care o aduce intrarea în spațiul Schengen.
Analistul economic consideră că această intrare nu rezolvă principala problemă a noastră, și anume aderarea la spațiului terestru din Schengen. Motiv pentru care, firmele românești înregistrează anual pierderi de miliarde de euro.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News