PNRR devine o Fata Morgana pentru România, spune la RFI analistul economic Adrian Negrescu. Reacția sa vine după ce premierul Marcel Ciolacu i-a amenințat pe miniștri că vor plăti cu funcția, dacă nu vor face reformele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență.
PNRR trebuie deblocat, spune Adrian Negrescu, pentru că altfel, România va pierde miliarde de euro:
”PNRR este un fel de Fata Morgana pentru România în momentul de față, e un Plan Național de Reforme Ratate, pentru că din păcate, am trecut de jumătatea programului și noi n-am reușit să îndeplinim nici 30% din reformele prevăzute în acest plan, condiționate de accesul la bani europeni”.
El atrage atenția că ”la mai mult de jumătatea programului, noi nu am încasat decât nouă miliarde de euro din 28 posibili, pentru că nu ne-am făcut treaba, nu am făcut reformele pe care ni le-am asumat și tot timpul am cerut concesii din partea Bruxelles-ului, pentru simplul motiv că nu suntem capabili, de exemplu, să dăm o lege a funcționarilor publici, a salarizării în sectorul bugetar, care să elimine și toate aceste discrepanțe din ce în ce mai ample între modul în care sunt salarizați angajații statului român”.
Adrian Negrescu afirmă că ”premierul Marcel Ciolacu este cu cuțitul la os din punct de vedere investițional, pentru că bugetul de stat pe acest an prevede investiții de 149,6 miliarde de lei, dintre care, atenție, peste 80% din bani ar trebui să vină din PNRR. Dacă noi nu vom face reformele și nu vom lua banii din PNRR, practic, investițiile prevăzute în acest proiect vor fi suspendate, se va pune lacătul pe o mulțime de șantiere din România”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News