Adrian Veștea s-a întâlnit cu liberalii din PNL Galați pentru a discuta despre dezvoltarea localităților din județ

media.pnl.ro/ adrian vestea
Sursa foto: media.pnl.ro

”La invitația președintelui PNL Galati, deputatul George Stângă, am avut plăcerea revederii multor colegi și prieteni liberali din întreg județul – primari, consilieri locali și județeni.”, a transmis Ministrul Adrian Veștea.

Liberalul Adrian Veștea a precizat că a discutat cu colegii din PNL Galați despre problemele cu care se confruntă localitățile din județul Galați și despre proiectele necesare pentru a stimula dezvoltarea acestora și a oferi un trai mai bun tuturor locuitorilor, potrivit media.pnl.ro.

”Am acordat o atenție deosebită infrastructurii, educației și sănătății, detaliind criteriile și condițiile de îndeplinit pentru accesarea finanțărilor pe diverse programe coordonate de Ministerul Dezvoltării.

Am fost impresionat de hotărârea și pasiunea echipei din Galați de a transforma promisiunile în acțiuni concrete, în beneficiul întregii comunități.”, a declarat Adrian Veștea.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL