Skip to content
Economic Social

Adunarea Generală a CESAER, de la Politehnica București, a emis declarația finală privind instrumentele de finanțare UE

Libertatea.ro

În perioada 17-19 octombrie 2018, Universitatea POLITEHNICA din București a găzduit Adunarea Generală a CESAER (Conference of European Schools for Advanced Engineering Education and Research) – una dintre cele mai importante asociații universitare la nivelul Uniunii Europene. Evenimentul a reunit reprezentanții a peste 50 de universități europene, împreună cu personalități din lumea cercetării și a învățământului superior.

Programul conferinței a cuprins conferințe, sesiuni plenare, grupuri tematice, precum și vizite la centrele de cercetare ale universității. În cadrul evenimentului au susținut discursuri liderii celor mai importante instituții de învățământ superior din Europa. La eveniment au fost prezenți și Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu și Dan Nica, Europarlamentar și membru al Comisiei Europene pentru Industrie, Cercetare și Energie, anunță money.ro.

Adunarea generală anuală a CESAER – asociația care și-a propus să reprezinte universitățile specializate în știință și tehnologie din Europa – a avut loc anul acesta în România pentru a celebra împlinirea a 200 de ani de la înființarea Universității Politehnica din București. În același timp, întâlnirea a fost ocazionată de centenarul Marii Uniri și de preluarea conducerii Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019.

S-a discutat despre importanța colaborării în cercetare, inovație și educație și de beneficiile economice pe care le poate aduce întărirea colaborării internaționale între universități în aceste domenii. În cadrul evenimentului au fost discutate atât rolul universităților în spectrul mai amplu al cercetării și inovării, cât și negocierile purtate de CESAER pentru crearea unei noi generații de instrumente de finanțare ale Uniunii Europene.

Declarația comună privind privind instrumentele de finanțare UE poate fi citită AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *