Adunarea Parlamentară a NATO l-a ales în funcţia de preşedinte pe portughezul Marcos Perestrello

Sursa foto: Flickr

Deputatul socialist portughez Marcos Perestrello de Vasconcelos a fost ales luni în funcţia de preşedinte al Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO) în ultima zi a celei de-a 70-a sesiuni anuale, desfăşurată în oraşul canadian Montreal, transmite marţi EFE.

După ce a preluat preşedinţia Adunării, care reuneşte parlamentari din cele 32 de ţări membre NATO, Perestrello s-a angajat să întărească legăturile dintre Europa şi America de Nord şi a cerut celor aproximativ 270 de delegaţi prezenţi la Montreal să facă presiuni asupra guvernelor lor pentru a „creşte şi a accelera sprijinul pentru Ucraina, inclusiv a avansa către integrarea sa în NATO”, informează Agerpres.

Marcos Perestrello şi-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru extinderea parteneriatului NATO cu alte ţări, menţionând că, deşi Alianţa Nord-Atlantică este puternică „când se confruntă cu ameninţări de o asemenea amploare, trebuie să continue să îşi extindă reţeaua de prieteni”, atât în jurul său, cât şi mai departe.

Cesar Mogo, deputat al Partidului Muncitorilor Socialişti Spanioli (PSOE) şi vicepreşedinte al delegaţiei spaniole la AP NATO, a declarat pentru EFE că alegerea lui Perestrello este „o veste bună” pentru Spania, deoarece provine dintr-o ţară din „flancul sudic” european.

Cea de-a 70-a sesiune anuală a AP NATO, care s-a încheiat luni, după patru zile, şi-a exprimat sprijinul neclintit pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse.

Una dintre rezoluţiile aprobate a menţionat că „Rusia rămâne cea mai semnificativă şi directă ameninţare la adresa securităţii Alianţei” şi a îndemnat partenerii atlantici să dezvolte „o abordare strategică comună” pentru a limita şi a contracara „acţiunile ostile” ale Moscovei, fie că este vorba de mijloace „convenţionale, hibride şi nucleare”.

În acest sens, parlamentarii au aprobat crearea Centrului pentru rezilienţă democratică în cadrul NATO cu scopul de a „monitoriza şi identifica provocările la adresa democraţiei, drepturilor omului şi a statului de drept”.

AP NATO a cerut, de asemenea, ţărilor aliate să furnizeze Ucrainei armele necesare pentru a putea expulza trupele ruse de pe teritoriul său.

Un raport aprobat de parlamentari în cadrul sesiunii de la Montreal a constatat că Rusia a reuşit să îşi izoleze economia de sancţiunile occidentale graţie veniturilor provenite din sectorul energetic şi prin aprofundarea relaţiilor cu China, Coreea de Nord, Iran şi Venezuela, precum şi prin creşterea cheltuielilor în domeniul apărării.

În plus, parlamentarii au cerut o înăsprire a sancţiunilor şi a măsurilor împotriva transferului de tehnologie militară către ţări precum Rusia sau China, precum şi creşterea eforturilor NATO de a dezvolta inteligenţa artificială (AI) pentru uz civil şi militar.

„Inteligenţa artificială va transforma modalităţile în care sunt purtate războaiele, iar leadershipul în AI este crucial pentru a menţine avantajului tehnologic al NATO şi pentru a asigura utilizarea responsabilă a AI în domeniul militar”, se arată în rezoluţia aprobată luni.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: