Skip to content
Politică

AEP a făcut plângere la Parchet pentru că o companie oferă reduceri pentru cei care merg la vot

Capital

Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul împotriva unei companii de turism care anunță pe pagina sa de Internet un concurs cu premii pentru cei care merg la vot în 26 mai. Compania oferă reduceri dacă cetățenii fac dovada că s-au prezentat la urne în ziua în care au loc alegerile europarlamentare și referendumul pentru Justiție, potrivit digi24.ro.

 Constantin Mitulețu, președintele AEP, a declarat pentru Digi24.ro că instituția sa a sesizat Biroul Electoral al Sectorului 5 și procurorii de la Parchetul General, „să dispună măsurile și verificările necesare”

„Nu mă pot pronunța dacă e ilegal, se pronunță organele competente, noi decât (sic!) am constatat că în trecut a fost un astfel de îndemn cu cadouri, excursii și atunci am dat și noi mai departe”, a explicat președintele AEP. Acesta a spus că a luat în calcul „suspiciunea rezonabilă cu privire la încălcarea legii penale

Ulterior, AEP a emis un comunicat prin care informează cu privire la sesizarea făcută la Parchet:

Comunicat de presă referitor la sesizarea înaintată de AEP Parchetului General și Biroului Electoral al Sectorului 5 privind Loteria Publicitară „Mergi la vot, mergi în vacanță”, organizată sub sigla Paralela 45

Autoritatea Electorală Permanentă anunță că, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (4-5) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu Loteria Publicitară „Mergi la vot, mergi în vacanță” organizată sub sigla PARALELA 45.

Precizăm că demersul AEP vine ca urmare a unor sesizări scrise, inclusiv din partea presei, înaintate instituției noastre, precum și în urma verificării materialelor publicitare apărute în mediul online.

Astfel, s-a constatat că SC PARALELA 45 TURISM SRL a organizat Loteria Publicitară “Mergi la vot, mergi în vacanță”, acțiune ce se desfășoară în perioada 08.05.2019 – 27.05.2019, sub sigla PARALELA 45, având ca grup țintă persoanele fizice cu vârsta minimă de 18 ani și condiție obligatorie de înscriere – să voteze la alegerile europarlamentare.

AEP consideră că Loteria Publicitară “Mergi la vot, mergi în vacanță” are ca obiect determinarea și condiționarea alegătorilor să participe la votul din 26 mai 2019 pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European (referendumul național consultativ cu privire la probleme de interes național desfășurându-se la aceeași dată și în aceleași secții de votare), acordând foloase materiale constând în excursii în țară și în străinătate, în urma organizării unei tombole la care participanții trebuie să facă dovada participării la vot prin “abțibildul de pe spatele cărții de identitate cu care au votat.”.

Conform prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, “participarea cetățenilor la alegeri se face pe baza liberului consimțământ al acestora”.

Având în vedere constatările prezentate, AEP apreciază că acțiunea prin care alegătorii sunt determinați și condiționați să meargă la vot și oferirea de foloase materiale (excursii în țară și în străinătate) de către o persoană juridică, respectiv SC PARALELA 45 TURISM SRL, este interzisă și sancționată conform prevederilor art. 386 din Codul penal, potrivit căruia oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Direcția comunicare

17.05.2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *