Skip to content
Politică

AEP a finalizat controlul privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice în anul 2018/

roaep.ro

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că a finalizat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de un număr de 143 de formaţiuni politice, în anul 2018, perioada verificată fiind 01.01 – 31.12.2018. Toate partidele parlamentare au primit sancuine contravenţională în urma controlului, potrivit news.ro.

 

Potrivit AEP, misiunea de control s-a desfăşurat în perioada 06.08.2019 – 20.12.2019, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu Planul de control pe anul 2019, aprobat de Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control.

Au fost verificate un număr de 6 partide politice parlamentare care primesc subvenţie de la bugetul de stat, un număr de 101 formaţiuni politice neparlamentare care activează doar la nivel central şi 33 formaţiuni politice neparlamentare care deţin parţial organizaţii teritoriale. În urma verificărilor efectuate au fost emise rapoarte de control şi documente privind sancţionarea contravenţională a acestora.

”Departamentul de specialitate a realizat verificările privind documentele generate în urma alegerilor pentru Parlamentul European pentru un număr de 23 formaţiuni politice şi 7 candidaţi independenţi. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pentru un număr de aproximativ 500 de competitori electorali participanţi la alegerile locale şi parlamentare din 2016 pentru care nu au fost realizate verificări in perioada 2016 – 2018, iar în perioada martie – septembrie 2019, s-a impus verificarea acestora şi emiterea rapoartelor de control, prevăzute de Legea nr.334/2006”, a transmis AEP.

Sursa citată a precizat că în activitatea desfăşurată de departamentul de specialitate au mai fost încheiate un număr de 79 documente de sancţionare privind controalele de fond ce au fost desfăşurate în anul 2018 pentru anul 2017.

Activitatea specifică departamentului în anul 2019 a fost realizată de un număr de 40 persoane din care 20 persoane din cadrul Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale şi 20 de persoane din cadrul filialelor şi birourilor judeţene ale AEP. Rapoartele privind rezultatele tuturor controalelor efectuate au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente (www.finantarepartide.ro)”, a mai transmis AEP.

Potrivit documentului, toate partidele parlamentare au primit sancţăune contravenţinală în urma controlului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *