Aproximativ 42.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 15:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 ora României (ora locală 7:00) și până vineri la ora 15:00, s-au prezentat la urne 41.962 cetățeni români.
De asemenea, 4.106 alegători au votat prin corespondență, totalul voturilor exprimate în străinătate fiind în prezent de 46.068.
Cei mai mulți alegători români au votat în Italia – 6.744, Spania – 5.999, Germania – 5.812, Marea Britanie – 5.188, Franța – 2.017.
Datele sunt prezentate în timp real pe site-ul prezenta.roaep.ro.
Votul în diaspora la alegerile prezidențiale se desfășoară pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică:
* vineri, 2 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale);
* sâmbătă, 3 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale);
* duminică, 4 mai, între 7:00 (ora locală) și 21:00 (ora locală a României).
În cele 965 de secții de votare din diaspora organizate pentru alegerile prezidențiale din acest an pot vota cetățenii români care se află în străinătate în ziua scrutinului, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reședința în afara țării.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News