Aeroportul din România cu mai mulți angajați decât călători, condus de un pensionar ce câștigă 10.000 de lei lunar

Sursa foto: Pixabay
Aeroportul Tulcea are mai mulți angajați decât călători, iar în ciuda acestui fapt, este condus de un pensionar care obține peste 10.000 de lei lunar. Numai opt persoane l-au tranzitat în ultimele trei luni.

Aeroportul Tulcea se poate lăuda cu numai opt pasageri în ultimele trei luni. În ciuda faptului că sub 100 de călători au trecut pe aici în 2025, există zeci de angajați iar conducerea continuă să facă angajări.

Peisajul de pe Aeroportul Tulcea nu este deloc similar cu cel de pe Aeroportul Otopeni sau cele mai mari, cum este cel din Cluj. Pe aici bate vântul, iar lucrurile sunt foarte liniștite, având în vedere că în ultimele trei luni, angajații au trebuit să gestioneze opt oameni.

În 2024, la Aeroportul Tulcea au fost recepționate lucrări de modernizare care au costat 180 de milioane de lei din fonduri europene, în ciuda faptului că nu are, în prezent, niciun zbor regulat.

Administrația aeroportului are planuri de extindere a schemei de personal și au scos, chiar, la concurs, două posturi, semn că aeroportul are nevoie de și mai mult personal, în ciuda faptului că pasagerii sunt atât de puțini.

Este vorba despre un agent de securitate și doi specialiști în handling, anunțuri care vin la câteva luni după ce, în decembrie anul trecut, instituția căuta un șofer și un economist.

Stoian Vâlcu, pensionar care nu are nicio legătură cu managementul aeroportuar, conduce Aeroportul Tulcea, care se află în subordinea CJ Constanța. Este fost vicepreședinte al organizației județene PSD Tulcea.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: