Skip to content
Economic Locale

Aeroportul Internaţional Braşov ar putea fi construit cu fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu și reprezentanți ai Autorității de Management pentru PO Infrastructura Mare, au vizitat joi șantierul pentru construcția aeroportului Brașov.

Pentru finanțarea investiției, Primăria municipiului Brașov a pregătit proiectul „Construirea aeroportului Brașov”, acesta fiind propus spre finanțare din POIM. Comisia Europeană a aprobat pregătirea proiectului cu sprijinul Băncii Europene de Investiții-JASPERS.

Proiectul „Construirea aeroportului Brașov” cuprinde următoarele investiții: – Pista pentru decolare/ aterizare, finalizată în 2014; valoare: 13 milioane de euro; – Calea de rulare și platforma de parcare aeronave, construite în 2018-2019; valoare: 8 milioane de euro; – Proiectarea și execuția terminalului de pasageri, pentru care a fost semnat contractul de achiziții în august 2019; valoare: 36 milioane de euro; – Balizaj și sistematizare – 15 milioane de euro; drum perimetral și servicii/ echipamente de radionavigație – 4 milioane de euro. Procedurile de achiziție pentru aceste investiții au fost deja lansate, scrie economica.net.

Vizita a avut loc în contextul în care Comitetul de Monitorizare POIM are loc, mâine, la Brașov.

Consiliulul Judeţean Braşov a semnat pe 21 august, contractul pentru construcţia terminalului Aeroportului Braşov – Ghimbav. Lucrările vor fi executate de Asocierea Bog’Art SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA. Aceasta va avea la dispoziţie 3 luni pentru realizarea proiectului tehnic şi apoi 9 luni pentru construcţie, din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Planurile Terminalului de pasageri relevă o suprafață desfășurată de 11.780 mp (subsol, parter, etaj), la care se adaugă o suprafață de 510 mp, reprezentând terase construite deschise și acoperite în afara perimetrului construit. Teminalul va fi dotat atât cu echipamentele necesare asigurării fluxului de transport şi bagaje (ascensoare, scări rulante, benzi transportoare), cât şi cu echipamente moderne de securitate, la standardele solicitate de către instituţiile statului care le vor opera: SRI, Poliţia de Frontieră, Vama.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *