Skip to content
Economic Știri

Aerostar, creștere semnificativă a profitului net. Cu cât și-a ameliorat profitabilitatea

Pe fondul unei ușoare majorări a afacerilor, compania aeronautică Aerostar și-a ameliorat drastic profitabilitatea.

Exporturile, care sunt realizate în special către Europa, susțin rezultatele societății.

Aerostar Bacău (ARS) a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 353,41 milioane lei, cu 3,89% mai mare decât cea de 340,17 milioane lei din 2017, arată Profit.ro.

În același interval de raportare, veniturile de la export au crescut cu 3,48%, la 267,38 milioane lei, de la 258,39 milioane lei.

Profit.ro

Cheltuielile totale au fost reduse cu 3,15%, la 291,63 milioane lei, de la 301,14 milioane lei.

Profitul net s-a majorat, astfel, cu 50,31%, la 7,92 milioane lei, de la 53,17 milioane lei. La 9 luni, câștigul net era de 59,82 milioane lei.

Compania care și-a sporit cu 22,81% cheltuielile pentru investiții, la 28,80 milioane lei, de la 23,45 milioane lei, își menține preocuparea ca principalele venituri să fie obținute din activitatea de bază în domeniul aeronauticii.

Profit.ro

La data de 31 decembrie 2018, activele totale ale Aerostar se ridicau la 486,80 milioane lei, în urcare cu 9,84% față de cele de 443,19 milioane lei prinse în bilanț la finele anului 2017.

În același răstimp, datoriile totale au fost diminuate cu 6,61%, la 48,87 milioane lei, de la 52,33 milioane lei.

Aerostar, companie care este deținută în proporție de 71,30% de Iarom SA, fosta Centrală Națională a Industriei Aeronautice din România, este listată la Bursa de Valori București, unde, la ultimul preț de închidere, de 4,8500 lei/acțiune, are o capitalizare de piață a companiei care se ridică la 738,54 milioane lei (155,69 milioane euro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *