Proiectele de infrastructură finanţate iniţial prin PNRR şi aflate în risc de neîncadrare în jaloane vor fi preluate în finanţare de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
„Guvernul României a aprobat, prin Ordonanţă de Urgenţă, măsurile propuse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru continuarea proiectelor de infrastructură finanţate iniţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aflate în risc de neîncadrare în jaloanele şi termenele stabilite cu Comisia Europeană.
Prin noile reglementări ale actului normativ promovat în Guvern de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) şi Ministerul Finanţelor (MF), aceste investiţii vor fi preluate în finanţare de Administraţia Fondului pentru Mediu, asigurându-se că lucrările începute nu se opresc, iar comunităţile locale nu pierd proiectele esenţiale pentru infrastructura de apă, canalizare şi gestionare a deşeurilor”, se arată într-un comunicat al MMAP transmis sâmbătă, relatează Agerpres.
Măsurile adoptate permit finanţarea proiectelor cu progres fizic de până la 30% care nu se mai încadrează în alocările PNRR. Măsurile oferă o soluţie rapidă şi eficientă pentru evitarea blocajelor şi pentru protejarea investiţiilor deja executate.
ANM, finanţare de 4,34 de miliarde de lei
Administraţia Fondului pentru Mediu va asigura finanţarea proiectelor preluate în limita unui buget estimat la 4,34 de miliarde de lei. Peste 500 de proiecte vor putea continua astfel fără întreruperi.
Totodată, AFM va putea finaliza sesiunea de proiecte depuse în 2024 pentru modernizarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi epurare, oferind o perspectivă clară pentru beneficiarii locali.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









