Înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie, Moldova este ținta unor videoclipuri manipulate cu AI și acuzații nefondate la adresa președintei Maia Sandu, transformând țara într-un teren de antrenament pentru dezinformarea rusească, apreciază AFP.
Scrutinul este considerat vital pentru viitorul Republicii Moldova, care are în faţă două căi: una către aprofundarea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi alta către revenirea în orbita Rusiei, după ce şi-a obţinut în 1991 independenţa faţă de fosta Uniune Sovietică.
Până acum, majoritatea sondajelor arată că Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) al şefei statului, formaţiune pro-europeană aflată la putere din 2021, este cel mai bine cotat, dar are de purtat o bătălie grea.
Maia Sandu a acuzat Kremlinul de „un amestec fără precedent” în alegeri şi de finanţarea cu „sute de milioane de euro” a cumpărării de voturi şi a influenţării electoratului prin dezinformări.
În urmă cu câteva săptămâni, un videoclip „deepfake”, contrafăcut cu instrumentul de inteligenţă artificială Luma AI – o prezenta pe preşedintă interpretând o piesă rap în rusă, cu versuri în care o descriau ca pe o conducătoare ineficientă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News