Candidatul proeuropean în alegerile prezidenţiale din România Nicuşor Dan este ţinta unei campanii de dezinformare şi de propagandă care se intensifică înaintea celui de-al doilea tur, prin documente falsificate. ”deepfake”-uri şi atacuri personale, potrivit unor analişti, relatează AFP.
O profesoară asociată la Universitatea britanică Oxford, Roxana Radu, consideră că atacurile observate pe reţele de socializare împotriva primarului Bucureştiului par sistematice şi deliberate.
”Ele poartă marca unei campanii coordonate, cu conţinuturi difuzate şi răspândite pe diverse platforme, a căror putere este crescută apoi cu ajutorul unor reţele de boţi” – programe informatice robotizate -, declară ea AFP.
Primul scrutin de la 24 noiembrie, în care a apărut surpriza candidatului de extremă dreapta Călin Georgescu, a fost anulat de către Curtea Constituţională, în urma unei campanii masive pe TikTok, pătată de suspiciuni cu privire la un amestec rusesc.
Astfel, autorităţile sunt, de această dată, foarte atente.
Înaintea primului tur, la 4 mai, ele au arăâtat cu degetul ”noi tentative de manipulare şi de emestec desfăşurate de către actori statali”.
Contactate de AFP, ele nu au răspuns în acest stadiu.
Platformele Facebook şi TikTok, foarte populare în România, cu aproximativ nouă milioane de utilizatori fiecare, la o populaţie de 19 milioane de locuitori, dau asiigurări că se află în contact regulat cu Guvernul şi că au desfăşurat echipe pentru a garanta integritatea alegerilor.
DIPLOMĂ FALSĂ ŞI ”PROPAGANDĂ LGBT+”
Nicuşor Dan, în vârstă de 55 de ani, care-l înfruntă duminică pe naţionalistul George Simion, în vârstă de 38 de ani, care s-a clasat detaşat primul în primul tur, este vizat printr-o falsă diplomă, împărtăşită de de mii de ori pe Facebook, TikTok şi X.
Edilul capitalei ar fi obţinut note mediocre la Bacaluareat, mai puţin la matematică, materia sa predilectă. Rezultatul: un val de comentarii jignitoare şi de îndoieli cu privire la capacitatea sa de lider.
Acest document conţine incoerenţe evidente, dar cu toate acestea l-a obligat pe Dan să-şi arate adevărata diplomă de Bacalaureat la televizor.
Alt video foarte împărtăşit sugerează că acest ales de centru s-a declarat în favoarea difuzării de ”propagandă LGBT+” în programele şcolare.
În realitate, imaginile integrale ale discuţiei îl arată pe primarul Bucureştiului explicând pur şi simplu că educaţia sexuală trebuie să fie introdusă ”la o vârstă adaptată pericolelor sexuale cărora le sunt expuşi copiii”.
Nicuşor Dan este mereu foarte prudent în acest subiect şi a fost criticat de altfel pentru că nu a apărat în mod clar drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor într-o ţară aflată sub influenţa puternicei Biserici Ortodoxe.
ATACURI PERSONALE
Candidatul, care trăieşte în cuplu, dar care nu este căsătorit, estetotodată ţinta unor atacuri cu privire la viaţa sa privată, potrivit cărora copiii săi nu sunt botezaţi. El şi partenera sa au dezminţit în mod public acest lucru.
Atitudinea sa naturală rezervată este ironizată cu regularitate în montaje video sau „deepfake”-uri, videoclipuri foarte realiste generate cu ajutorul inteligenţei artificiale.
Numeroase publicaţii îl prezintă ca fiind atins de tulburări autiste, un elemnt preluat de către George Simion.
În opinia lui Mădălina Biotan, lector la Universitatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti, asemenea poveşti -observate cu ocazia altor alegeri în Europa – ”vizează să dezumanizeze candidatul, să-i ia orice credibilitate”.
ALGORITMI FAVORABILI EXTREMEI DREPTE
Invers, George Simion beneficiază de un teren favorabil pe reţele de socializare, unde mesajele sale emoţionale şi adesea foarte virulente sunt favorizate de către algoritmi, în special pe TikTok.
Aplicaţia, care aparţine grupului chinez ByteDance şi este vizată de o anchetă a Comisiei Europeen (CE), anunţa în martie că a şters peste 27.000 de conturi false.
Însă părtinirea rămâne în continuare importantă.
Potrivit unui raport publicat săptămâna aceasta de organizaţia Global Witness, noii utilizatori au fost expuşi înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale române ”la aproape de trei ori mai multe conţinuturi de extremă dreapta” decât restul spectrului politic.
Acest lucru ”compromite integritatea unor noi alegeri”, estimează organizaţia, care acuză TikTok de faptul că nu aluat ”măsuri suficiente”.
Alt studiu, realizat de către societatea britanică Refute, a dezvăluit ”o campanie de influenţare coordonată” destinată importantei diaspora româneşti.
Peste 32.000 de care-i promovează pe Simion şi Georgescu au fost detectate.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News