AFP: Case prefabricate în slujba ambiţiilor prezidenţiale ale extremei drepte în România

Sursa foto: Alianța pentru Unirea Românilor - AUR

În satul român Pechea, devastat de inundaţii, case nou-nouţe se ridică în mijlocul noroiului, o realizare a şefului extremei drepte, George Simion, care face din acest lucru un cal de bătaie înaintea alegerilor prezidenţiale de duminică, relatează AFP, citată de News.ro.

În vârstă de 38 de ani, acest fan al lui Donald Trump, pe a cărui cască roşie îi place s-o poarte, este bina plasat în sondaje să ajungă în turul doi al scrutinului, după actualul premier social-democrat Marcel Ciolacu.

La Pechea, faţa sa este afişată pe faţade, iar sinistraţi poartă veste de culoarea galbenă a partidului său, AUR.

După devastatoarea furtună Boris, candidatul a sărit să salveze această regiune săracă din est, unde a debracat cu zece camioane şi aproximativ 300 de voluntari.

”VREM SCHIMBARE”

”Ei au ridicat noroiul, ne-au dat un pat” şi ajutat la repararea casei, povesteşte Nicolae Grosu, care poartă cizme, într-o zi friguroasă de toamnă. ”Ei cel puţin au făcut ceva”, tranşează el, ”frustrat” de presupusa ineficienţă a autorităţilor.

El va vota cu AUR duminică ”fără ezitare”. ”Vrem schimbare, ne-am săturat după 34 de ani” de dominaţie a aceloraşi partide politice de la sfârşitul comunismului, insistă sexagenarul.

Însă nu toţi sunt convinşi. Vecinul său, Paraschiv Bratu, aşteaptă în continuare ajutorul promis. El va vota cu social-democraţii, chiar dacă sunt nişte ”hoţi”, tună el, vizibil dezamăgit că nu a putut beneficia de una dintre casele noi.

Cum mulţi locuitori trăiesc în continuare în ”prefabricate”, George Simion a cumpărat un teren mare din donaţii ale membrilor partidului şi simpatizanţilor, o acţiune promovată apoi pe reţele de socializare.

În câteva săptămâni, el a ridicat opt locuinţe şi a cerut ”să se suflece mânecile” pentru ajutarea sătenilor în dificultate.

Pe clădiri apar motive tradiţionale şi figuri istorice, un omagiu adus grandorii României pe care aspirantul la preşedinţie o apără.

În pofida faptului că şi-a moderat discursul în ultimele luni, cel care de prezintă drept ”patriot” se opune în continuare ajutării militare a Ucrainei, căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi apără o ”Europă suverană a naţiunilor”, la fel ca premierul ungar Viktor Orban.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: