Skip to content
Europa

AFP: Covid-19 a scăzut speranţa de viaţă în Italia cu 1,2 ani în 2020; peste 4,65 de milioane de morţi în lume

twitter

În Italia, covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu 1,2 ani în 2020, iar pandemia covid-19 s-a soldat cu peste 4,56 milioane de morţi în lume, de la sfârşitul lui 2019, relatează AFP, care prezintă noi măsuri, noi bilanţuri şi un rezumat al faptelor marcante.

MANILA RIDICĂ INTERDICŢIILE

Carantina impusă la Manila – în urmă cu o lună, în vederea opririi unui număr-record de cazuri de covid-19 din cauza variantei indiene (delta), foarte contagioasă – urmează să fie ridicată săptămâna aceasta şi să fie înlocuită cu măsuri localizate, au anunţat luni autorităţile filipineze, potrivit news.ro.

O relaxare a izolării în capitală, un adevărat plămân economic al ţării, urmează să permită întreprinderilor să se redeschidă.

NOUA ZEELANDĂ SE PREGĂTEŞTE SĂ IASĂ DIN CARANTINĂ

Noua Zeelandă urmează să pună capăt, săptămâna aceasta, unei izolări naţionale a arhipelagului, a anunţat luni premierul Jacinda Ardern, care a precizat că aceasta urmează să rămână în vigoare la Auckland, un oraş important în nordul ţării, unde varinata indiană (delta) a SARS-CoV-2 a apărut prim oară la jumătatea lui august.

Aproximativ trei milioane de neozeelandezi urmează să poată ieşi din casă, în noaptea de marţi spre miercuri, iar şcolile urmează să fie redeschise începând de joi, pentru prima oară de trei săptămâni, a precizat Ardem.

FRANŢA RELAXEAZĂ CERTIFICATUL SANITAR ÎN CENTRE COMERCIALE

În Franţa, certificatul sanitar nu va mai fie obligatoriu – începând de miercuri – la intrarea în centre comerciale situate în departamente în care rata incidenţei noului coronavirus a rămas timp de o săptămână sub pragul de 200 la 100.000 de locuitori.

Excepţii urmează să existe în 64 de centre comerciale de peste 20.000 de metri pătraţi, în nouă departamente.

NOUA CALEDONIE REINTRĂ ÎN CARANTINĂ

O izolare strictă, pe o perioadă de 15 zile, urmează să începă marţi în Noua Caledonie, unde trei cazuri autohtone de covid-19 au fost înregistrate luni, în contextul în care arhipelagul francez a fost ferit până acum de boală.

Purtarea măştii de protecţie în afara locuinţei devine obligatorie.

Şcolile, colegiile, liceele şi universitatea nu vor mai primi elevi.

Legăturule aeriene exterioare şi între insule au fost suspendate – până la noi ordine -, mai puţin în cazul personalului medical.

ÎN ITALIA SCADE SPERANŢA DE VIAŢĂ

În Italia, covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu 1,2 ani în 2020 – cu peste patru ani în unele dintre provinciile cele mai afectate – a anunţat luni Institutul Naţional italian de Statistică (ISTAT).

Speranţa de viaţă, la naştere, a scăzut în 2020 la 82 de ani – şi anume de 70,7 ani pentru bărbaţi şi de 84,4 ani pentru femei -, de la 81 de ani şi, respectiv, 85,3 ani în 2019.

Diferenţele sunt semnificative în funcţie de regiuni.

În nordul Italiei, în provinciile Bergamo şi Cremona, cele mai îndoliate în Italia, bărbaţii au pierdut 4,3 şi, respectiv, 4,5 ani ca speranţă de viaţă, iar femeile 3,2 şi, respectiv, 2,9 ani.

PESTE 4,65 DE MILIOANE DE MORŢI ÎN LUME

Pandemia covid-19 s-a soldat cu cel puţin 4.565.622 de morţi în lume începând din decembrie 2019, potrivit unui bilanţ întocmit luni, la ora 10.00 GMT de către AFP pe baza unor surse oficiale.

Statele Unite au înregistrat cele mai multe decese – 648.472 de morţi, urmate de Brzilia (583.628), India (440.752), Mexic (263.140) şi Peru (198.488).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează – pe baza supramortalităţii legate direct şi indirect de covid-19 – că bilanţul pandemiei ar putea să fie de două-trei ori mai mare decât cel calculat pe baza datelor oficiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *