Africa de Sud va organiza summitul BRICS în ciuda mandatului de arestare împotriva liderului de la Kremlin

Africa de Sud BRICS
Sursa foto: BRICSza

Africa de Sud va găzdui în august următorul summit BRICS, unde Vladimir Putin este invitat, în ciuda mandatului de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva preşedintelui rus, a confirmat duminică preşedintele său, Cyril Ramaphosa, potrivit AFP.

Facem progrese în organizarea summitului BRICS şi finalizăm discuţiile privind formatul„, le-a declarat Ramaphosa jurnaliştilor, adăugând că întâlnirea, care va reuni Brazilia, China, India, Rusia şi Africa de Sud, va avea loc „fizic”.

El nu a comentat prezenţa sau nu la summit a lui Putin, vizat din martie de un mandat al CPI pentru crima de război de „deportare” a copiilor ucraineni de la invadarea Ucrainei, acuzaţii pe care Moscova le-a respins în bloc, notează Agerpres.

Vom organiza acest summit BRICS fizic, suntem cu toţii angajaţi să avem un summit în care să ne putem privi reciproc în ochi”, a spus Ramaphosa, întrebat despre subiect în marja unei conferinţe a partidului său ANC.

Nu am mai organizat un summit fizic de aproape trei ani. Nu va fi virtual”, a adăugat el.

În calitate de membru al Curţii Penale Internaţionale, Africa de Sud ar trebui teoretic să-l aresteze pe preşedintele rus dacă intră pe teritoriul său.

O dilemă diplomatică serioasă pentru Pretoria, care a refuzat să condamne Moscova de la începutul războiului din Ucraina.

Zvonuri din mass-media sud-africane au indicat că Pretoria ia în considerare mutarea summitului în China pentru a evita arestarea lui Putin.

În calitate de putere diplomatică continentală, Africa de Sud spune că adoptă o poziţie neutră pentru a putea „juca un rol în soluţionarea conflictului”, a declarat Ramaphosa mai devreme, spunând că a vorbit de mai multe ori cu Putin.

Ţara sa a găzduit, de asemenea, exerciţii navale cu Rusia şi China în largul coastelor sale în februarie, stârnind „îngrijorarea” marilor puteri occidentale.

Legăturile Africii de Sud cu Rusia datează din epoca apartheidului, Kremlinul sprijinind ANC în lupta împotriva regimului rasist.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: