Skip to content
Externe

Agenţia Internaţională a Energiei Atomice a pierdut cu totul controlul Centralei Nucleare de la Cernobîl

twitter

Sistemele care permit o controlare de la distanţă a materialelor nucleare din Centrala Nucleară de la Cernobîl, în Ucraina, în care sunt blocaţi peste 200 de tehnicieni şi paznici care muncesc neîntrerupt de 13 zile sub supraveghere rusă, au încetat să mai transmită date Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice, anunţă AIEA, relatează AFP.

Rusa a invadat Ucraina la 24 februarie şi a preluat controlul asupra Centralei de la Cernobîl, în care a avit loc cea mai gravă catastrofă nucleară din istoria lumii, în 1986.

Directorul AIEA  – organismul ONU de supreveghere în domeniul nuclear – Rafael Grossi ”a anunţat că transmiterea la dstanţă a datelor sistemelor de control al garanţiilor instalate în Centrala Nucleară de la Cernobîl a fost tăiată”, a anunţat marţi, într-un comunicat, AIEA.

AIEA foloseşte termenul ”garanţii” pentru a se referi la măsuri tehnice pe care le aplică materiilor şi activităţăilor nucleare, cu scopul de a descuraja o răspândire a armamentului nuclear, printr-o detectare precoce a unei utilizări abuzive a acestor materii.

Peste 200 de tehnicieni şi paznici sunt blocaţi în instalaţie şi muncesc de 13 zile continuu sub o supraveghere rusă.

AIEA a cerut Rusiei să-i autorizeze pe ucraineni să muncească în ture şi a subliniat că programul şi odihna stabilite anterior sunt esenţiale securităţii instalaţiei, scrie news.ro.

Sunt profund îngrijorat de situaţia dificilă şi stresantă în care se află personalul Centralei Nucleare Cernobîl şi de potenţiale riscuri pe care le reprezintă acest lucru la adresa securităţii nucleare”, avertizează Rafael Grossi.

Rafael Grossi îşi reiterează iniţiativa de a se duce la faţa locului – după această întrerupere a transmiterii la distanţă a datelor şi având în vedere faptul că autoritatea ucraineană de reglementare poate contacta centrala numai prin e-mail – sau în altă parte pentru a obţine de la toate părţile un ”angajament în favoarea siguranţei şi securităţii” centralelor electrice ucrainene.

Armata rusă ocupă de vineri şi Centrala Nucleară Zaporojie, situată în sud-estul Ucrainei, unde atacuri ale artileriei ruse au cauzat, potrivit ucrainenilor, un incendiu, la a cărui origine Moscova neagă că se află.

Agenţia publică rusă de presă RIA Novosti publică miercuri înregistrări video în care un reprezentat al Gărzii Naţionale ruse face declaraţii de presă în faţa Centralei Nucleare Zaporojie.

În prezent, centrala funcţionează normal. Administraţia instaşaţiei îşi îndeplineşte atribuţiile. Situaţia este întru totul sub controlul Gărzii Naţionale ruse”, dă el asigurări în aceste imagini.

”Un număr mare de armament şi de muniţie, inclusiv armament greu, au fost descoperite în reactoarele centralei”, declară el.

Zaporojie este cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Reactoarele centralei au fost puse în serviciu în 1984 şi 1985. Ele sunt mai moderne decât reactoarele de la Cernobîl, prima centrală construită în Ucraina, în 1970, ale cărei reactoare erau mult mai puţin securizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *