Agenţia Naţională de Integritate le atrage atenţia deputaţilor şi senatorilor aleşi la scrutinul din 1 decembrie că au obligaţia să îşi depună declaraţiile de avere şi interese în termen de 30 de zile de la validarea mandatelor.
De asemenea, parlamentarii trebuie să renunţe la acele funcţii care atrag starea de incompatibilitate.
* Depunerea declaraţiilor de avere şi de interese
Conform ANI, persoana validată pentru un mandat de parlamentar are obligaţia de a depune declaraţiile de avere şi de interese în termen de 30 de zile de la data validării mandatului.
În mod similar, persoana care şi-a încheiat mandatul are obligaţia depunerii declaraţiilor în termen de 30 de zile de la încetarea acestuia.
Deputatul sau senatorul validat pentru un nou mandat are obligaţia de a depune declaraţii de avere şi de interese atât în termen de 30 de zile de la încetarea mandatului anterior, cât şi în termen de 30 de zile de la validarea noului mandat, respectând astfel prevederile Legii nr. 176/ 2010 pentru fiecare etapă a funcţiei publice.
Declaraţiile de avere şi de interese se depun exclusiv prin intermediul platformei e-DAI, certificate cu semnătură electronică calificată, deoarece ANI nu mai primeşte declaraţii în format hârtie şi/sau semnate olograf, urmând ca documentele depuse cu nerespectarea prevederilor legale să fie restituite deponentului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News