Patru români, salvaţi după ce au beneficiat de transplant de organe de la pacienţi bulgari

Sursa foto: unsplash
Sursa foto: unsplash

Patru români au fost salvaţi după ce au beneficiat de transplant de organe de la un pacient bulgar decedat în urma unui AVC şi de la un altul aflat în moarte cerebrală, în baza unui acord între autorităţile specializate din Românie ăi Bulgaria, anunţă Agenţia Naţională de Transplant.

”Donarea înseamnă VIAŢĂ! Când există şansa de a salva vieţi, nu sunt graniţe sau constrângeri de naţionalitate, iar transplantul reprezintă activitatea care ne demonstrează cel mai bine acest deziderat. Datorită acordului de colaborare dintre Agenţia Naţională de Transplant şi Agenţia Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria, generozitatea, umanitatea, responsabilitatea şi profesionalismul şi-au dat din nou mâna peste graniţe, salvând vieţile a cinci persoane”, conform unui anunţ de pe pagina de Facebook a ANT.
La Spitalul MBAL D-R St. Cherkezov Veliko Tarnovo, cu ajutorul coordonatorului de transplant dr. Sibila Marinova, s-a încheiat în noaptea de joi spre vineri, o prelevare de la un donator în vârstă de 76 de ani, decedat în urma unui AVC, de la care s-au putut preleva ficatul şi rinichii.
Pentru intervenţiile de prelevare ale organelor, la Veliko Tarnovo s-au deplasat echipele chirurgicale de la Institutul Clinic Fundeni condusă de Dr. Guenadiy Vatachki- pentru ficat şi Dr. Claudiu Codoiu pentru rinichi.
Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: