Skip to content
Economic

Agitație pe bursă. Măsurile anunțate de guvern au băgat BVB în roșu

Șoc pe bursa românească după mutările radicale pe care Guvernul le are în vedere în Codul Fiscal și pentru sistemul energetic.

Tabloul de la BVB este „roșu” sângeriu, cu primele cele mai tranzacționate 12 acțiuni având scăderi de cel puțin 2%.

Indicii principali pierd aprope 7%, cu indicele BET trecând sub reperul de 8.000 de puncte. Tonul scăderilor este dat de acțiunile bancare care sunt și cele care fac volume, anunță Profit.ro.

Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) sufereau un recul de aproape 15% în limita scăderilor admise pentru o zi de sistemul bursei, cu transferuri de peste 28 milioane lei în primele 15 minute ale sesiunii.

În jurul prețului de 2,0100 lei/acțiunea s-au făcut schimburi de aproximativ 33 milioane lei numai în primele 20 de minute de tranzacționare.

Vânzările s-au precipitat la BVB după anunțurile de ieri privind introducerea taxei pe activele bancare, plafonarea prețului gazelor naturale, aplicarea taxei de 3% pe cifra de afaceri pentru companii din energie și ajustări ale sistemul pensiilor cu administrare privată.

Guvernul preconizează introducerea unei taxe progresive pe activele bancare pe care ministrul Finanțelor Publice a numit-o ”taxa pe lăcomie” Eugen Teodorovici.

Penalizate de vânzări și în zilele precedente, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) scădeau cu 10,93%, până la prețul de 11,90 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj, de 1,50 milioane lei.

Titlurile producătorilor de gaze naturale Romgaz Mediaș (SNG) și OMV Petrom (SNP) sufereau deprecieri de 5-6%, pe fondul unor volume sub reperul de 1 milion de lei, în contextul în care Guvernul a anunțat că are în vedere o plafonare a prețului gazelor naturale la 68 lei/MWh, până la 28 februarie 2022.

Indicele energetic BET-NG supraperforma pieței, cu un declin de 4,49%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *