Agra Asigurări a încasat prime de peste 340 milioane de euro la nivel de grup, în 2023, şi deţine în prezent o cotă de piaţă de peste 50%, cu mai mult de 1,357 milioane de hectare asigurate la nivel naţional, informează compania.
Cu peste 1.357.000 ha asigurate la nivel național, Agra Asigurări deține în prezent o cotă de piață de peste 50%. Analizând rezultatele financiare ale anului 2023, se remarcă performanțele notabile ale companiei în domeniul asigurărilor agricole.
Cu prime în valoare de peste 340 milioane de euro încasate la nivel de grup, compania a demonstrat o creștere stabilă a veniturilor generate. De asemenea, la nivel de grup, suprafața asigurată a însumat 4.2 milioane de hectare și suma asigurată de 10.8 miliarde de euro indică o extindere a portofoliului de asigurări și o consolidare a poziției pe piață. Cei aproximativ 67.000 de clienți demonstrează încrederea în serviciile oferite de companie, iar prezența a 180 de angajați și peste 550 de evaluatori subliniază dimensiunea și amploarea operațiunilor sale. În ansamblu, rezultatele financiare pentru anul 2023 reflectă o perspectivă promițătoare pentru viitorul companiei în industria asigurărilor.
„Ne-am angajat ferm într-o direcție de dezvoltare strategică, axată pe satisfacția și protecția muncii fermierilor din România, care se confruntă anual cu schimbările climatice imprevizibile. Astfel, am identificat domeniile cheie de dezvoltare pe piața din România, pentru a continua să oferim servicii relevante pentru nevoile agriculturii autohtone și a ne consolida poziția pe piața asigurărilor. Acestea includ cea mai largă paletă de riscuri asigurabile din Europa și servicii digitalizate de înaltă calitate, acoperind sectoare agricole cheie, precum cultura mare, pomicultura, viticultura, spațiile protejate – legumicultura. Prin aceste inițiative, ne reafirmăm dedicarea față de creșterea durabilă și ne asigurăm că suntem mereu la înălțimea așteptărilor, într-un mediu economic în continuă schimbare”, declară Adrian-Horia Lupu, Director General Agra Asigurări.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News