La mai bine de două săptămâni de la anunțul reducerilor de subvenții pentru 2024, nemulțumirea oamenilor ia amploare, în Germania. Greve masive sunt anunțate în toată țara. În plus reacțiile sunt răsunătoare nu doar în presa germană și cea europeană, dar și pe străzi. Duminică, au apărut imagini pe Instagram cu oameni care aruncau dejecții în curtea instituțiilor, cu îndemnul:
Dragi fermieri, aceasta este ceea ce trebuie să faceți!
După ce Guvernul, din ce în ce mai nepopular al cancelarului OIaf Scholz, i-a înfuriat pe fermieri luna trecută, anunțând planuri de reducere a subvențiilor agricole, ca parte a unui plan de a astupa o gaură de 17 miliarde de euro în bugetul 2024, fermierii au blocat un feribot pe care un ministru călătorea în vacanță.
Guvernul de coaliție cu trei partide din Germania se luptă să recâștige aprobarea electoratului în timp ce se încearcă să rezolve o criză bugetară majoră. Un sondaj de la sfârșitul anului trecut a arătat că aproape două treimi dintre germani și-au dorit un alt guvern – iar Verzii (în special) par să fi avut de suferit în ultimele luni.
Joi, 4 ianuarie 2024, Guvernul a anunțat o reducere parțială de subvenții, spunând că va menține o scutire de taxe auto pentru vehiculele agricole și va eșalona reducerile planificate ale scutirilor de taxe pentru motorina utilizată în agricultură. Asociația Fermierilor Germani a cerut ca ambele propuneri să fie anulate și a decis că vor fi menținute protestele planificate pentru săptămâna viitoare.
Întors din Insulele Halligen din Marea Nordului, locul său de vacanță, vicecancelarul german și ministrul Economiei nu a putut debarca de pe feribotul în care se îmbarcase deoarece aproximativ o sută de fermieri echipați cu tractoare au blocat portul Schlüttsiel. Poliția a folosit spray cu piper pentru a-i opri.
REACȚII
Purtătorul de cuvânt al lui Scholz, Steffen Hebestreit, a scris pe platforma de socializare X că blocada feribotului „este rușinoasă și încalcă regulile” unei societăți democratice.
„Violența împotriva oamenilor (…) nu are loc în argumentele politice! Acest lucru discreditează cauza multor fermieri care protestează pașnic”, a adăugat ministrul Justiției Marco Buschmann.
„Împărtășesc preocupările fermierilor, dar această transgresiune este absolut inacceptabilă”, a scris Hendrik Wüst, guvernatorul statului Renania de Nord-Westfalia și membru al principalului bloc de opoziție conservatoare din Germania, pe X. „Atacuri personale, abuzuri, amenințări, constrângere sau violență pur și simplu nu sunt acceptabile”, a continuat el.
60 de miliarde de euro direcționați de la ajutor economic in urma pandemiei de Covid-19, la …Mediu
Revizuirea bugetului, care a inclus reducerile contestate de fermieri, a fost necesară după ce instanța supremă a Germaniei a anulat o hotărâre anterioară de redirecționare a 60 de miliarde de euro destinate inițial să atenueze consecințele pandemiei de COVID-19 către combaterea schimbărilor climatice și modernizarea țării.
Președintele Asociației Fermierilor Germani, Joachim Rukwied, a declarat vineri într-o declarație că „Acest lucru subminează cauza legitimă a fermierilor și trebuie să existe consecințe”.
„Strigăte, fluiere”, așa rezumă altercația ziarul Der Tagesspiegel. Deși nu au fost raportați răniți, situația dintre poliție și manifestanți a „scăpat puțin de sub control”, conform unui polițist intervievat de ziar.
Potrivit Bild, „demonstranții furioși au încercat chiar să se îmbarce pe feribot după ce acesta a andocat”.
Pentru cotidianul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung, „minoritatea radicală” prezentă în Schlüttsiel „nu ar fi putut face un serviciu mai rău cauzei purtate de fermierii germani”.
Acesta este un punct de vedere împărtășit si de săptămânalul economic WirtschaftsWoche.
Tensiunea durează de săptămâni întregi, toată lumea își amintește de spectaculoasa paradă a tractoarelor pe străzile Berlinului în decembrie anul trecut. Între 8.000 și 10.000 de fermieri erau deja pregătiți „de lupta”, așa cum un reprezentant al sindicatului, intervievat de un post de televiziune public german a declarat:
„Acest guvern nu are respect pentru țărani și pentru agricultura în general. Totuși, noi suntem cei care păstrăm pământul, în viață. Nu putem fi disprețuiți așa!”
Un parlamentar conservator, Michaela Kaniber, a criticat această eliminare a avantajelor fiscale pentru combustibilul agricol:
„Asta înseamnă că alimentele se vor scumpi. Și marea noastră teamă este că toți consumatorii vor apela la produse ieftine din străinătate. Drept urmare, întregul sector agricol german riscă să se slăbească”.
La rândul lor, agricultorii europeni sunt de părere ca Green Deal are texte esențiale prea dure. Dreapta conservatoare și extrema dreaptă se opun acestor măsuri. Pentru aceste mișcări politice, cu câteva luni înainte de alegerile europene, această furie este astăzi un teren fertil pe plan electoral.
Green Deal: Ecuația mediu-agricultura subminează competitivitatea agriculturii
În ochii conservatorilor și a unei mari părți a fermierilor, ecuația mediu-agricultura este imposibilă fără a submina competitivitatea sectorului. Divergente pe care le întâlnim si la nivel european-acesta este unul dintre subiectele care îi preocupă pe apărătorii ambițiosului Green Deal dorit de președintele german al Comisiei, Ursula Von Der Leyen.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News