Skip to content
Social Știri

Ai contribuit mai mult de cinci ani la Pilonul 2? Poți să îți transferi contribuțiile

O parte dintre românii care au fost obligaţi, după anul 2008, să contribuie la fondurile Pilonului II pot decide, începând de astăzi, să transfere aceste contribuţii la Pilonul I (pensiile de stat).

Norma ASF nr. 4/2019 pentru modificarea şi completarea Normei nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193, românii putând de astăzi să depună cererea privind transferul contribuţiei de la Pilonul II la Pilonul I.

Prin depunerea acestei cereri, românii îşi exprimă acordul pentru transferul celor 3,75 procente, pe care acum le virează la Pilonul II, la Pilonul I, astfel încât întreaga contribuiţie de 25% din venitul angajatului va finanţa plata pensiilor actuale.

Banii strânşi în cei mai bine de 10 ani la Pilonul II (sau mai puţin, în cazul celor care au început să contribuie la pensiile private obligatorii după anul 2008), vor rămâne în fondurile private până la momentul ieşirii la pensie a contributorului, scrie adevarul.

Singura condiţie pentru transferul contribuţiei de la Piloonul II la Pilonul I este ca persoana să fi contribuit mai mult de 5 ani. Cum se depune cererea de încetare a plăţii   Astfel, pentru a cere încetarea plăţilor către Pilonul II, contribuabilul trebuie să trimită administratorului său de pensii private o cerere-cadru care conţine, pe lângă datele de identificare a participantului la Pilonul II (nume şi prenume, cod numeric personal, seria şi numărul Cărţii de identitate, data naşterii, etc) şi datele de contact (adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresă de corespondenţă, număr de telefon).

În cerere se va menţiona şi seria şi numărul actului individual de aderare, denumirea fondului de pensii administrat privat şi numele şi adresa administratorului. Alte elemente esenţiale cuprinse în cererea-cadru privesc denumirea angajatorului, cu tot cu Codul Unic de identificare, dar şi denumirea casei de pensii la care este înregistrat participantul.

Acestei cereri i se anexează copia actului de identitate valabil la data depunerii cererii şi o declaraţie pe proprie răspundere a participantului la Pilonul II, prin care recunoaşte că a cerut încetarea plăţii contribuţiei individuale la fondul de pensii administrat privat, „în conformitate cu prevederile art. 81 pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018”.  La nivel de reglementare secundară, aderarea şi evidenta participanţilor la fondurile de pensii administrate privat este detaliată prin dispoziţiile Normei A.S.F. nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, cu modificările şi completările ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *