Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) consideră că ultima declarație a președintelui rus Vladimir Putin este o amenințare directă la adresa României.
„O declarație fără precedent care confirmă toate analizele și punctele de vedere ale AID din ultimii ani cu privire la interesul și poziția Rusiei față de România și creșterea pericolului și interesului Rusiei față de viață politică, socială, dar mai ales securitatea națională a României. Această declarație reflectă toate acțiunile din ultimii ani la adresa României, iar AID avertizează asupra unui interes crescut de destabilizare a României și deraiere a sa de la linia de politică externă euro-atlantică”, se precizează într-un comunicat de presă remis duminică redacției PSnews.ro.
Organizația nu exclude faptul că Rusia ar putea apela la influențarea puterii politice sau la organizarea unor mișcări de stradă pe fondul unor rezultate nesatisfăcătoare de guvernare.
„Atragem din nou atenția că atât România, cât și Aliații săi trebuie să trateze cu maximă seriozitate astfel de declarații amenințătoare la adresa securității naționale a României, pe care Vladimir Putin nu încetează să le transmită, ignorând total explicațiile date în repetate rânduri în ceea ce privește caracterul pur defensiv al sistemului de apărare antirachetă”, se mai arată în comunicat.
Amintim că președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat vineri România și Polonia că s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american pe care Moscova îl consideră o amenințare.
Iarta Doamne poporul rus
De marele pacate pe care le-au facut
Si pentru care patimeste de o suta de ani.
Nimiceste Doamne tirania din Rusia
Si reda-le rusilor speranta,
Iubirea si credinta adevarata.
Fa-i Doamne sa poata zambi liberi
Dupa un secol de teroare.
Rugati-va prieteni pentru poporul rus
La un veac de tristete, teama si minciuna.
(Rugaciune de la Muntele Athos-traducere libera)
Nu este vinovat poporul rus de crimele comandate de monstrii care ii conduce : Stalin, Lenin sau Putin !