Skip to content
Politică

Al doilea Război Rece se desfășoară chiar acum? Ambasadorul rus în SUA: Atmosfera mi se pare toxică

Romania libera

Un al doilea Război Rece pare că s-ar desfășura acum, din cauza relațiilor diplomatice șubrede, spune ambasadorul rus în Statele Unite ale Americii.

Anatoli Antonov, susține că relațiile dintre cele două țări sunt asemănătoare cu cele din timpul Războiului rece, precizând că atmosfera la Washington este “toxică”. În plus, acesta a subliniat că statul pe care îl reprezintă nu a avut nimic de-a face cu alegerile prezidențiale din SUA. Ambasadorul a punctat că nu există dovezi care să susțină aceste acuzații deși procurorul special Robert Mueller a inculpat 13 cetăţeni ruşi în acest caz, conform B1.ro.

Mai mult decât atât, în interviul acordat, Anatoli a respins și acuzațiile conform cărora Rusia ar fi responsabilă de otrăvirea fostului spion Serghei Skripal și a fiicei sale.

“Atmosfera de la Washington mi se pare otrăvită, este o atmosferă toxică. Depinde de noi să stabilim dacă ne aflăm ori nu în Război Rece. Dar nu îmi amintesc ca relaţiile bilaterale să mai fi fost într-o situaţie atât de rea. (…) Există o mare lipsă de încredere în relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia. Acum, Rusia este responsabilă de toate, chiar şi de vremea rea. Cred că este foarte important să încetăm să ne mai acuzăm unii pe alţii. Este momentul să iniţiem o conversaţie reală despre probleme reale”, a declarat Anatoli Antonov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *