Actriţa Ramona Bădescu s-a alăturat AUR

Sursă foto : AUR

Actriţa Ramona Bădescu s-a alăturat Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), aceasta fiind prezentă sâmbătă la Congresul Extraordinar al partidului desfăşurat la Alba Iulia.

„Eu sunt aici să depun toată iubirea mea patriotică şi toată iubirea mea pentru ţara mea şi pentru românii de acolo (din Italia – n.r.)”, a spus artista, care a amintit că trăieşte în străinătate de peste trei decenii.

Ramona Bădescu a susţinut, în discursul său, că liderul AUR, George Simion, le este alături românilor din diaspora şi că el „face fapte, nu cuvinte”, lucru demonstrat, potrivit actriţei, şi prin deplasarea acestuia la acest sfârşit de săptămână la o reuniune politică în Italia.

„Sunt Ramona Bădescu, sunt artistă, sunt femeie, sunt – mulţumesc lui Dumnezeu – de foarte puţin timp mamă, dar în special sunt româncă. Trăiesc de 33 de ani la Roma, departe de ţară, dar întotdeauna am fost aici cu gândul, întotdeauna sângele meu a fost sânge de româncă, întotdeauna am fost mândră de originea mea şi am luptat, aşa cum am putut, aşa cum am ştiut, pentru dreptatea românilor. De multe ori au fost priviţi cu răutate, cu prejudecăţi, de multe ori am fost daţi la o parte, de multe ori am primit ameninţări de moarte”, a spus Ramona Bădescu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: